Serghei Kisliak, ambasadorul Rusiei în Statele Unite, şi-a dat demisia

Serghei Kisliak, ambasadorul Rusiei în Statele Unite, şi-a anunţat demisia, duminică, în contextul anchetelor privind ingerinţele Rusiei în campania electorală şi presupusele contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi, relatează site-ul agenţiei Tass.

1148 afișări
Imaginea articolului Serghei Kisliak, ambasadorul Rusiei în Statele Unite, şi-a dat demisia

Serghei Kisliak, ambasadorul Rusiei în Statele Unite, şi-a dat demisia (Imagine: Twitter)

"La 22 iulie 2017, ambasadorul Serghei I. Kisliak şi-a încheiat misiunea de la Washington. În aşteptarea succesorului său, Denis V. Gonchar, ministru-consilier şi adjunct al şefului misiunii Rusiei în Statele Unite, va ocupa funcţia de ambasador interimar", se arată într-un comunicat al ambasadei Rusiei la Washington.

Potrivit unor surse citate de agenţia Tass, Duma de Stat din Rusia (camera inferioară a Parlamentului) l-a validat în luna mai pe viceministrul de Externe, Anatoli Antonov, ca noul ambasador rus în SUA.

Serghei Kisliak, care a ocupat funcţia de ambasador la Washington din 2008, ar putea fi implicat în anchetele coordonate de către procurorul special Robert Mueller privind ingerinţele Rusiei în campania electorală şi presupusele contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi.

Potrivit unor surse din administraţia prezidenţială americană citate de site-ul cotidianului The Washington Post, procurorul general al Statelor Unite, Jeff Sessions, a discutat în 2016 spre probleme legate de campania electorală a lui Donald Trump cu ambasadorul rus la Washington, Serghei Kisliak.

Serghei Kisliak ar fi avut două întrevederi cu Jeff Sessions, pe atunci consilier de politică externă al candidatului republican Donald Trump. Iniţial, Jeff Sessions nu a recunoscut că s-a întâlnit cu ambasadorul Rusiei la Washington. Ulterior, Sessions a admis acest fapt, dar a subliniat că nu a discutat niciodată despre campania electorală cu oficiali ruşi

Un raport al serviciilor de informaţii ar indica faptul că Sessions şi Kisliak "au avut discuţii substanţiale", pe subiecte precum poziţia lui Donald Trump în privinţa Rusiei şi perspective pentru colaborarea SUA-Rusia într-o administraţie Trump.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici