Serghei Lavrov: Statele Unite continuă să alimenteze criza din Ucraina

Rusia acuză Statele Unite că alimentează în continuare conflictul din Ucraina, împingând Administraţia prooccidentală de la Kiev pe o "cale a confruntării", conform ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de Kyiv Post.

545 afișări
Imaginea articolului Serghei Lavrov: Statele Unite continuă să alimenteze criza din Ucraina

Serghei Lavrov: Statele Unite continuă să alimenteze criza din Ucraina (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Colegii noştri americani continuă să împingă Administraţia de la Kiev pe o cale a confruntării", a declarat Lavrov sâmbătă dimineaţă.

"Şansele de soluţionare a crizei ucrainene ar fi mai mari dacă ar depinde doar de Rusia şi de Europa", a adăugat şeful diplomaţiei de la Moscova.

Preşedintele american, Barack Obama, a ameninţat Rusia cu noi sancţiuni, dacă Moscova nu va lua "măsuri rapide" pentru detensionarea situaţiei în Ucraina. La rândul său, secretarul de Stat al Statelor Unite, John Kerry, declara zilele trecute că aşteaptă "acţiuni concrete" din partea Rusiei pentru stabilizarea Ucrainei.

Administraţia Petro Poroşenko a prelungit până luni încetarea focului în estul Ucrainei. Ucraina insistă ca până pe 30 iunie să fie închise punctele de recrutare a insurgenţilor pe teritoriul rus, iar deplasările grupărilor armate ilegale să înceteze. De asemenea, Preşedinţia ucraineană informează că "în cazul nerespectării condiţiilor enumerate mai sus, Ucraina îşi rezervă dreptul de a renunţa la regimul de încetare a focului în zonele unde armistiţiul a fost încălcat".

Liderii Uniunii Europene oferă Rusiei un interval de trei zile pentru aplicarea unor măsuri concrete în scopul detensionării situaţiei în estul Ucrainei, în caz contrar avertizând cu impunerea de noi sancţiuni. Uniunea Europeană a stabilit patru condiţii care vor trebui îndeplinite până luni la prânz. Printre condiţii figurează "iniţierea de negocieri pe tema aplicării planului de pace" propus de Administraţia Petro Poroşenko. În plus, UE cere "instituirea unui mecanism de verificare, supravegheat de OSCE, a respectării armistiţiului", "revenirea sub autoritate ucraineană a trei puncte de trecere a frontierei cu Rusia" şi "eliberarea tuturor ostaticilor, inclusiv a observatorilor OSCE".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici