SINUCIDERI şi CRIME în Grecia. Austeritatea a crescut alarmant numărul deceselor

Măsurile drastice de austeritate impuse Greciei în vederea consolidării finanţelor publice au fost însoţite de o explozie de sinucideri, crime şi deteriorarea sănătăţii publice, potrivit unui studiu americano-grec publicat joi.

330 afișări
Imaginea articolului SINUCIDERI şi CRIME în Grecia. Austeritatea a crescut alarmant numărul deceselor

SINUCIDERI şi CRIME în Grecia. Austeritatea a crescut alarmant numărul deceselor (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

Rata mortalităţii cauzată de sinucideri şi omucideri a crescut de la 22,7% la 27,6% respectiv din 2007 până în 2009 mai ales în rândul bărbaţilor, precizează autorii acestui raport publicat în American Journal of Public Health şi care se bazează pe statistici guvernamentale.

Ei au constatat, de asemenea, o înmulţire a cazurilor de tulburări mentale, abuz de droguri şi chiar de boli infecţioase provocate de virusul West Nile sau SIDA.

Aceste fenomene au coincis cu o creştere puternică a şomajului din cauza crizei economice declanşate în 2007, care a ajuns de la 7,2% în 2008 la 22,6% la începutul anului 2012.

În acelaşi timp, cheltuielile de stat destinate serviciilor publice au fost drastic reduse. De exemplu, bugetul Ministerului Sănătăţii a fost micşorat cu 23,7% din 2009 până în 2011.

Micşorarea bugetului destinat serviciilor de sănătate publică s-a produs în momentul în care un mare număr de greci aflaţi în şomaj au fost obligaţi să renunţe la îngrijirile medicale private pentru a se trata în organisme publice ale căror resurse erau foarte reduse.

Când s-au redus programele de schimb de seringi pentru dependenţii de droguri şi distribuire de prezervative, riscul de contractare a virusului HIV a crescut, subliniază autorii. Noile cazuri de infecţie cu HIV (virusul imunodeficienţei umane) au crescut cu 57% din 2010 până în 2011 (de la 607 la 954).

"Ne-am aşteptat ca aceste măsuri de austeritate să aibă efecte negative asupra serviciilor de sănătate şi sănătate publică, dar impactul a fost mult mai sever decât ne-am imaginat", a explicat autorul principal al studiului, Elias Kondilis, un cercetător de la Universitatea Aristotel.

Invocând situaţia Greciei, cercetătorii avertizează împotriva efectelor nefaste similare asupra sănătăţii publice în alte ţări europene care se confruntă cu o situaţie economică dificilă şi chiar în Statele Unite, unde sunt menţionate reduceri în programele de îngrijire medicală pentru pensionari şi de sănătate publică.

"Politica reducerilor bugetare propusă în prezent (...) ar avea aceleaşi efecte devastatoare asupra serviciilor de sănătate şi de sănătate publică din Statele Unite", apreciază Howard Waitzkin, profesor pensionar de medicină şi sociologie la Universitatea din New Mexico, coautor al studiului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici