Siria: Cel puţin 103 persoane au fost ucise în bombardamentele şi confruntările din Homs şi Alep

Bombardamentele armatei siriene din Alep şi Homs au provocat moartea a cel puţin 103 persoane, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului.

336 afișări
Imaginea articolului Siria: Cel puţin 103 persoane au fost ucise în bombardamentele şi confruntările din Homs şi Alep

Siria: Cel puţin 103 persoane au fost ucise în bombardamentele şi confruntările din Homs şi Alep (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

La New York, Lakhdar Brahimi, un diplomat algerian, a fost prezentat drept succesorul lui Kofi Annan ca emisar al ONU şi al Ligii Arabe în Siria, în pofida divergenţelor constante din cadrul Consiliului de Securitate al ONU.

Statele Unite au acuzat partidul şiit libanez Hezbollah că joacă "un rol principal" în represiunea din Siria, şi au anunţat sancţiuni împotriva unei companii petroliere siriene de stat, Sytrol, din cauza relaţiilor comerciale cu Iranul, aliat al Damascului.

În tot acest timp, luptele violente au continuat la Alep, pentru controlul acestui al doilea oraş ca importanţă din Siria.

Autorităţile au susţinut că au amânat un atac asupra aeroportului internaţional din Alep. Într-un cartier controlat de rebeli, Tariq al-Bab, un obuz a lovit o brutărie unde sute de sirieni aşteptau la coadă, provocând moartea a zeci de persoane, între care 3 copii, potrivit reporterilor AFP.

În Homs, armata a asediat enclava rebelă Khaldiye, OSDO semnalând că zeci de persoane au murit sau au fost rănite.

În total, violenţele au cauzat moartea a cel puţin 103 persoane, dintre care 55 de civili, 31 de militari şi 17 rebeli, potrivit OSDO.

În apropiere de Damasc, trei reporteri sirieni angajaţi ai unui post de televiziune publică au fost capturaţi de rebeli în timp ce acompaniau armata într-o operaţiune.

Human Rights Watch a făcut apel vineri către părţile implicate să nu vizeze civilii şi să nu conducă atacuri nediscriminatorii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici