Siria: se redeschid şcolile din zona distrusă de cutremure

Oficialii locali anunţă că începând de sâmbătă şcolile se redeschid în nord-vestul Siriei. Acestea ce au fost închise timp de aproape trei săptămâni în urma cutremurelor din Turcia care au devastat regiunea.

84 afișări
Imaginea articolului Siria: se redeschid şcolile din zona distrusă de cutremure

Şcolile au reluat cursurile în nord-vestul Siriei, în zona controlată de rebeli. Totuşi, mulţi elevi au lipsit sâmbătă de la cursuri, deoarece casele lor au fost avariate de cutremur, iar familiile lor locuiesc acum departe de şcoli, a explicat Abdulkafi Al-Hamdou, un jurnalist din regiunea controlată de rebeli.

„Unii elevi erau îngrijoraţi de faptul că se aflau în interiorul clădirii şi erau la speriaţi ori de câte ori auzeau un sunet, cum ar fi un pupitru care era mutat. Mulţi elevi suferă. Ei sunt încă în stare de şoc", a declarat Al-Hamdou, potrivit ABC News

Un oficial din cadrul departamentului de educaţie din regiune, Ziad al-Omar, a spus că 39 de profesori şi 421 de elevi au fost ucişi de cutremur. El a adăugat că aproximativ 250 de şcoli au suferit pagube, inclusiv 203 care au fost parţial distruse.

Multe unităţi de învăţământ au fost transformate în adăposturi temporare în urma cutremurului cu magnitudinea de 7,8 care a lovit Turcia şi Siria pe 6 februarie şi a ucis zeci de mii de persoane. În ultimele zile, persoanelor strămutate li s-a cerut să părăsească şcolile şi multe dintre ele s-au mutat în alte adăposturi.

Potrivit Apărării Civile Siriene a opoziţiei, cunoscută şi sub numele de Căştile Albe, cutremurul a provocat moartea a 2.274 de persoane şi rănirea altor aproximativ 12.400 în regiunea controlată de rebeli. De asemenea, cutremurul a distrus 550 de clădiri şi a avariat puternic alte cel puţin 1.570.

Se estimează că bilanţul total al victimelor cutremurului ase apropie de 50.000 de persoane în Turcia şi Siria. Majoritatea deceselor sunt în Turcia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
şcoli,
siria,
cutremur

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici