Sirienii au sărbătorit în stradă realegerea lui Bashar al-Assad în funcţia de preşedinte

  • Oamenii au ieşit pe străzi la Damasc, deşi ţara e decimată de război.
  • Marile puteri ale Europei şi SUA consideră că alegerile au fost fraudate.
  • Domnia familiei Assad în Siria se prelungeşte la aproape 6 decenii.
1014 afișări
Imaginea articolului Sirienii au sărbătorit în stradă realegerea lui Bashar al-Assad în funcţia de preşedinte

Sirienii au sărbătorit în stradă realegerea lui Bashar al-Assad în funcţia de preşedinte

La Damasc, susţinătorii preşedintelui Siriei, Bashar al-Assad, au sărbătorit rezultatele alegerilor prezidenţiale care i-au asigurat preşedintelui în funcţie un al patrulea mandat.

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a câştigat un al patrulea mandat cu 95,1% din voturi, prelungindu-i conducerea asupra unei ţări ruinate de război, dar despre care opozanţii şi Occidentul spun că procesul de vot a fost marcat de fraude.

Guvernul lui Assad spune că alegerile de miercuri arată că Siria funcţionează normal, în ciuda conflictului de peste zece ani care a ucis sute de mii de oameni şi a alungat 11 milioane de oameni - aproximativ jumătate din populaţie - din casele lor.

Şeful parlamentului, Hammouda Sabbagh, a anunţat rezultatele la o conferinţă de presă joi, declarând că prezenţa la vot a fost de aproximativ 78%, peste 14 milioane de sirieni.

Alegerile au continuat, în ciuda recomandărilor ca votul să fie exprimat sub supraveghere internaţională.

Miniştrii de externe ai Franţei, Germaniei, Italiei, Marii Britanii şi Statelor Unite l-au criticat pe Assad înainte de alegeri, apreciind că votul nu va fi liber sau corect. Turcia, un adversar al lui Assad, a mai spus că alegerile au fost ilegitime.

Câştigul îi dă lui Assad, 55 de ani, încă şapte ani de putere şi prelungeşte conducerea familiei sale la aproape şase decenii. Tatăl său, Hafez al-Assad, a condus Siria timp de 30 de ani până la decesul din 2000.

„Mulţumesc tuturor sirienilor pentru înaltul lor simţ al naţionalismului şi participarea lor notabilă. ... Pentru viitorul copiilor şi tinerilor Siriei, să începem de mâine campania noastră de lucru pentru a construi speranţă şi a construi Siria ", a scris Assad pe pagina de Facebook a campaniei sale.

Mitinguri cu mii de oameni care fluturau steaguri siriene şi ţineau în mâini poze cu Assad, în timp ce cântau şi dansau, au avut loc în toată ziua de joi.

Oficialii au declarat că autorităţile au organizat mitingurile mari din ultimele zile pentru a încuraja votul.

Assad a candidat împotriva a doi candidaţi obscuri, fostul ministru adjunct al Cabinetului, Abdallah Saloum Abdallah, şi Mahmoud Ahmed Marei, şeful unui mic partid de opoziţie.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici