SITUAŢIA DIN IRAK: Islamişti sunniţi au preluat controlul asupra unei foste fabrici de armament chimic

Islamişti sunniţi care au preluat controlul asupra unei părţi a Irakului au ocupat o fostă fabrică de armament chimic de pe vremea fostului dictator Saddam Hussein, a anunţat Departamentul de Stat american, relatează AFP.

1017 afișări
Imaginea articolului SITUAŢIA DIN IRAK: Islamişti sunniţi au preluat controlul asupra unei foste fabrici de armament chimic

SITUAŢIA DIN IRAK: Islamişti sunniţi au preluat controlul asupra unei foste fabrici de armament chimic

"Ştim că SIIL (Statul Islamic în Irak şi Levant) a ocupat complexul Al Muthanna", a anunţat o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, Jen Psaki, într-un comunicat.

Însă ea a precizat că nu crede că insurgenţii islamişti sunt în măsură să producă arme chimice operaţionale, din cauză că produsele care se află în fabrică sunt vechi şi depăşite.

Complexul, situat la aproximativ 70 de kilometri nord-vest de Bagdad, a început să producă gaz muştar şi alte gaze chimice, inclusiv sarin, la începutul anilor '80, la câteva luni după venirea la putere a lui Saddam Hussein, potrivit unui document CIA. Acest program de înarmare chimică a atins apogeul în timpul Războiului dintre Iran şi Irak, la sfârşitul anilor '80. Aproximativ 209 tone de gaz sarin au fost produse în 1987 şi 394 de tone în 1988.

Însă CIA afirmă că acest complex a fost închis, ulterior, după Primul Război din Golf, după ce ONU a interzis Irakului orice producţie de armament chimic.

La începutul anilor '90, instalaţia a fost utilizată pentru supervizarea distrugerii stocurilor irakiene de armament chimic.

Statele Unite sunt însă "îngrijorate de preluarrea (controlului) asupra oricărei instalaţii militare de către SIIL", a precizat Psaki.

"Noi nu credem că în complex se află material (pentru arme chimice) de uz militar şi ar fi foarte dificil, dacă nu imposibil, să fie deplasat în securitate", a adăugat ea.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici