Statele Unite ale Americii vor înceta să mai respecte prevederile Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare începând de sâmbătă

Statele Unite vor înceta să se mai conformeze prevederilor Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF) începând de sâmbătă, după eşecul unor discuţii de ultim moment pe tema găsirii unei soluţii care să permită menţinerea acordului, a declarat un oficial american rang înalt.

1424 afișări
Imaginea articolului Statele Unite ale Americii  vor înceta să mai respecte prevederile Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare începând de sâmbătă

Stale Unite ale Americii vor înceta să mai respecte prevederile Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare începând de sâmbătă

Subsecretarul american de Stat pentru Controlul Armelor şi Securitate Internaţională, Andreea Thompson a declarat că SUA "vor putea (suspenda obligaţiile privind respectarea Tratatului INF) de pe 2 februarie", informează agenţia de ştiri Reuters.

Eşecul eforturilor de soluţionarea a disputei ar putea duce la retragerea SUA din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) începând de sâmbătă, 2 februarie, dacă Moscova nu acceptă să renunţe la un nou tip de rachetă de croazieră care pot transporta ogive nucleare, despre ca Washingtonul susţine că încalcă prevederile înţelegerii.

Moscova a refuzat să distrugă nouă rachetă Novator 9M729 (SSC-8, potrivit terminologiei NATO), susţinând că respectă în totalitate prevederile acordului.

"Din păcate, nu s-a înregistrat niciun progres", a afirmat Riabkov, care s-a întâlnit recent la o reuniune a puterilor nucleare cu Thompson.

"Din câte înţelegem, urmează următorul pas, începe următoarea fază, adică faza în care Statele Unite încetează să-şi mai respecte obligaţiile ce decurg din INF, lucru care în mod evident se va întâmpla în acest weekend", a explicat oficialul rus.

Acordul INF a intrat în vigoare în anul 1987, fiind semnat de preşedintele american de la acea vreme, Ronald Reagan, cu omologul său din Uniunea Sovietică, Mihail Gorbaciov. Potrivit cotidianului The New York Times, în afara faptului că Rusia ar fi încălcat Tratatul INF, Administraţia SUA vrea să renunţe la acest acord deoarece este constrânsă să nu dezvolte armament care ar putea fi folosit pentru descurajarea Chinei în consolidarea poziţiei în vestul Oceanului Pacific. Dat fiind că nu este semnatară a Tratatului INF, China a putut dezvolta rachete nucleare cu raze medii de acţiune.

Tratatul semnat de Statele Unite cu Rusia prevede interzicerea rachetelor cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri. Donald Trump susţine că Rusia a încălcat acest Tratat, dar Administraţia Vladimir Putin a acuzat în mai multe rânduri că sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa, inclusiv în România, constituie încălcări ale acordului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici