Statele Unite expulzează 35 de diplomaţi ruşi/ Barack Obama explică decizia/ Vladimir Putin va avea o "reacţie adecvată"/ Parlamentar rus: Sunt "convulsii ale cadavrelor politice"

Statele Unite au anunţat, joi seară, expulzarea a 35 de diplomaţi ruşi şi închiderea a două misiuni diplomatice ruse, pe fondul tensiunilor dintre Washington şi Moscova.

14361 afișări
Imaginea articolului Statele Unite expulzează 35 de diplomaţi ruşi/ Barack Obama explică decizia/ Vladimir Putin va avea o "reacţie adecvată"/ Parlamentar rus: Sunt "convulsii ale cadavrelor politice"

Statele Unite au decis expulzarea a 35 de diplomaţi ruşi (Imagine: AFP/ Arhiva Foto Mediafax)

Update Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, va avea o "reacţie adecvată" la măsurile luate de Statele Unite, a avertizat, joi seară, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

"Preşedintele Vladimir Putin va stabili reacţia adecvată a Rusiei", a afirmat Dmitri Peskov, citat de site-ul agenţiei Sputnik.

"O reacţie simetrică va face Washingtonul să se simtă incomod", a adăugat Dmitri Peskov.

Statele Unite au anunţat, joi seară, expulzarea a 35 de diplomaţi ruşi, închiderea a două misiuni diplomatice ruse, precum şi sancţiuni vizând oficiali şi entităţi de pe teritoriul Rusiei, pe fondul tensiunilor dintre Washington şi Moscova după ingerinţele ruse în campania electorală americană.

Update Oficial rus: Sancţiunile Administraţiei Obama contra Rusiei sunt "convulsii ale cadavrelor politice"

Noile sancţiuni impuse de Administraţia Barack Obama Rusiei reprezintă "convulsii ale cadavrelor politice", afirmă un oficial de rang înalt din cadrul Parlamentului Rusiei.

Măsurile Administraţiei Barack Obama sunt "convulsii ale cadavrelor politice", a reacţionat Konstantin Kosaceiov, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Internaţionale din Consiliul Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus, citat de site-ul agenţiei Sputnik.

Noile măsuri luate de Statele Unite vor afecta relansarea relaţiilor cu Rusia, a avertizat un oficial din cadrul Ministerului rus de Externe citat de site-ul agenţiei Interfax.

Update MAE rus: Sancţiunile impuse de Statele Unite vor afecta relaţiile cu Rusia

Noile măsuri luate de Statele Unite vor afecta relansarea relaţiilor cu Rusia, avertizează un oficial din cadrul Ministerului rus de Externe citat de site-ul agenţiei Interfax.

"Noile sancţiuni impuse de Statele Unite sunt contraproductive şi vor afecta relansarea relaţiilor bilaterale", a declarat joi seară Konstantin Dolgov, comisarul Ministerului rus de Externe responsabil de Drepturile omului, Democraţie şi Stat de drept.

Statele Unite au anunţat, joi seară, expulzarea a 35 de diplomaţi ruşi, închiderea a două misiuni diplomatice ruse, precum şi sancţiuni vizând oficiali şi entităţi de pe teritoriul Rusiei, pe fondul tensiunilor dintre Washington şi Moscova după ingerinţele ruse în campania electorală americană.

Conform agenţiei Tass, Statele Unite vor expulza 35 de diplomaţi ruşi. În plus, Washingtonul a impus sancţiuni vizând şase oficiali ruşi şi cinci entităţi din Rusia. Persoanele introduse pe "lista neagră" sunt şase agenţi ai Serviciului militar rus de informaţii externe (GRU) - Vladimir Alekseiev, Serghei Gizunov, Ievgheni Bogacev, Igor Korobov, Igor Kostiukov şi Aleksei Belan. Acesta din urmă are cetăţenie ruso-letonă.

Tensiunile dintre Statele Unite şi Rusia au culminat în anul 2014, când, pe fondul crizei politice care a condus la înlăturarea Administraţiei proruse din Ucraina, Moscova a anexat regiunea Crimeea. Relaţiile au continuat să se deterioreze în contextul în care Occidentul a impus sancţiuni Rusiei din cauza presupusei implicări în conflictul separatist izbucnit în estul Ucrainei. Moscova a criticat în mod repetat extinderea Alianţei Nord-Atlantice, suplimentarea efectivelor occidentale în Europa de Est şi instalarea unor sisteme antirachetă NATO în România şi Polonia. Un alt subiect de dispută este conflictul din Siria, în contextul în care Statele Unite vor înlăturarea regimului Bashar al-Assad, susţinut politic şi militar de Rusia. În noiembrie, Vladimir Putin afirma că ţări membre NATO au fost supuse presiunilor Statelor Unite pentru a accepta sisteme antibalistice, avertizând cu măsuri simetrice şi apreciind că Alianţa Nord-Atlantică creează "ameninţări externe" pentru a impune reguli ţărilor membre. Recent, Administraţia Barack Obama a acuzat Rusia de ingerinţe în procesul electoral american care ar fi facilitat victoria candidatului republican, Donald Trump, în scrutinul prezidenţial.

Update Decizia de expulzare a diplomaţilor ruşi nu reprezintă reacţia totală faţă de "activităţile agresive" ale Rusiei, care ar trebui să fie o sursă de îngrijorare pentru toţi cetăţenii americani, a declarat joi seară preşedintele în funcţie al SUA, Barack Obama.

"Toţi cetăţenii americani ar trebui să fie îngrijoraţi din cauza activităţilor Rusiei. În octombrie, Administraţia mea a stabilit şi a anunţat că Rusia a întreprins acţiuni menite să interfereze cu procesul electoral din Statele Unite. Furturile de date şi lucrurile dezvăluite puteau fi ordonate doar de la cel mai înalt nivel al Administraţiei de la Moscova", a declarat Barack Obama.

"Aceste măsuri nu reprezintă reacţia totală faţă de activităţile agresive ale Rusiei", a avertizat Barack Obama, citat de NBC.

Ştire iniţială Două reprezentanţe diplomatice ruse, din statele New York şi Maryland, au fost închise, afirmă surse citate de postul CNBC.

Cei 35 de diplomaţi ruşi au fost declaraţi "personae non gratae" şi au primit notificări prin care li se cere să părăsească teritoriul SUA în cel mult 72 de ore.

"Este vorba de acţiuni adoptate ca reacţie la acte ruse de hărţuire a diplomaţilor americani şi la alte activităţi ale ruşilor care sunt incompatibile cu practicile diplomatice", a declarat un oficial american, sub protecţia anonimatului, pentru agenţia Reuters.

În afară de expulzarea celor 35 de diplomaţi, Washingtonul a impus sancţiuni vizând patru oficiali ruşi şi cinci entităţi din Rusia.

Administraţia Barack Obama avertizase că va lua măsuri de retorsiune, inclusiv sancţiuni, pentru presupusa implicare a Rusiei în scrutinul prezidenţial din Statele Unite.

În octombrie, Administraţia Statelor Unite a formulat acuzaţii oficiale la adresa Rusiei privind o serie de atacuri cibernetice care au vizat servere ale Partidului Democrat în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale şi legislative.

În ultimele luni, oficiali americani au semnalat că atacurile cibernetice au fost efectuate de hackeri susţinuţi de Administraţia de la Moscova, scopul posibil fiind de a perturba campania în care candidata democrată la funcţia de preşedinte, Hillary Clinton, s-a confruntat cu republicanul Donald Trump.

"Avem motive să credem, date fiind scopul şi sensibilităţile acestor eforturi, că aceste activităţi puteau fi autorizate doar de oficiali de rangul cel mai înalt din Rusia", a transmis Administraţia SUA. Preşedinţia Rusiei a calificat drept "absurde" acuzaţiile Statelor Unite.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici