Statele Unite îşi dublează contingentul din Irak împotriva grupării Stat Islamic

Statele Unite au anunţat vineri că îşi vor dubla contingentul din Irak, urmând că trimită încă 1.500 de consilieri militari americani pentru a instrui şi asista forţe irakiene, inclusiv kurde, în războiul contra organizaţiei Stat Islamic (SI).

561 afișări
Imaginea articolului Statele Unite îşi dublează contingentul din Irak împotriva grupării Stat Islamic

Statele Unite îşi dublează contingentul din Irak împotriva grupării Stat Islamic (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Preşedintele american, Barack Obama a autorizat, de asemenea, trimiterea militarilor americani în afara oraşelor Bagdad şi Erbil, capitala Kurdistanului irakian (nordul ţării), unde ei se află în prezent, a precizat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Executivului american.

Aceste trupe "nu se vor angaja în lupte", a subliniat el.

Unii dintre aceşti consilieri vor fi trimişi în provincia Anbar (vestul ţării), unde armata irakiană a fost nevoită să se retragă vara aceasta din cauza ofensivei jihadiştilor din cadrul SI, a precizat un oficial american din domeniul apărării.

Aceşti consilieri suplimentari vor fi trimişi în Irak în următoarele săptămâni, potrivit sursei citate.

Casa Albă a reamintit că trimiterea acestor consilieri se înscrie în strategia Statelor Unite "de a-şi susţine partenerii pe teren" fără o implicare a militarilor americani în lupte şi "fără trupe combatante la sol".

Obama "a autorizat trimiterea a 1.500 de consilieri militari suplimentari militaires cu scopul de instrui, consilia şi asista forţele de securitate irakiene, inclusiv kurde", precizează Casa Albă într-un comunicat.

Potrivit Casei Albe, aceste forţe vor fi antrenate în nordul, vestul şi sudul Irakului, unde ţările din cadrul coaliţiei internaţionale contra SI "se vor alătura personalului american" pentru a consolida capacitatea armatei irakiene.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici