Studiu. Interzicerea și taxarea pungilor de plastic reduc deșeurile de pe țărmurile SUA
Datele colectate din mii de acțiuni de curățare arată că, în zonele în care s-au luat măsuri pentru reducerea folosirii pungilor, acestea au scăzut cu cel puțin 25% ca procent din totalul deșeurilor colectate, comparativ cu zonele care nu au implementat astfel de măsuri.
Interdicțiile sau taxele pentru pungi au fost mai eficiente la nivel de stat decât la nivel local, și au avut un impact mai mare în regiunile care se confruntau deja cu probleme serioase legate de gunoi.
În ciuda veștilor bune, cercetătorii atrag atenția că, per ansamblu, numărul pungilor de plastic găsite în SUA este în creștere, doar că ritmul creșterii este mai mic în zonele care încearcă să combată problema. Legislația privind pungile de plastic în Statele Unite variază considerabil de la un stat la altul, dar și între comitate și orașe.
Interdicții totale și parțiale
Măsurile adoptate variază de la interdicții totale și parțiale (în care sunt interzise doar pungile mai subțiri), până la taxe aplicate pe pungi și legi de tip „pre-emption”, prin care statele interzic comitatelor și orașelor să reglementeze ele însele utilizarea pungilor de plastic.
Cercetătorii au folosit date din campanii de curățare a țărmurilor, în care pungile de plastic au fost înregistrate ca procent din totalul obiectelor colectate, și au analizat diferențele dintre zonele cu o politică activă și cele fără.
În medie, pungile reprezentau 4,5% din obiectele colectate în aceste acțiuni, fiind al cincilea cel mai des întâlnit tip de deșeu, după mucurile de țigară, ambalajele alimentare, capacele de sticle din plastic și sticlele de băuturi din plastic.
Pentru analizarea datelor au fost folosite mai multe modele statistice, care au estimat că reducerea relativă a pungilor în zonele cu politici active a fost între 25% și 47%.