SUA afirmă că vor ataca din nou grupările aliate cu Iranul din Orientul Mijlociu / Iranul a emis un avertisment sever către Statele Unite

Statele Unite şi Marea Britanie au lansat lovituri împotriva a 36 de ţinte houthi din Yemen, în a doua zi de operaţiuni majore ale SUA împotriva grupurilor legate de Iran, după atacul mortal asupra trupelor americane de la sfârşitul săptămânii trecute.

5662 afișări
Imaginea articolului SUA afirmă că vor ataca din nou grupările aliate cu Iranul din Orientul Mijlociu / Iranul a emis un avertisment sever către Statele Unite

SUA şi Marea Britanie au lovit zeci de ţinte houthi din Yemen. Este a doua zi de lovituri majore ale SUA în Orientul Mijlociu împotriva grupurilor sprijinite de Iran

UPDATE SUA afirmă că va ataca din nou grupările aliate cu Iranul din Orientul Mijlociu

UPDATE Tensiune în Golf: Iranul a emis un avertisment sever către Statele Unite

Ştirea iniţială

Loviturile au vizat instalaţii de depozitare a armelor, sisteme de rachete, lansatoare şi alte capacităţi pe care rebelii houthi le-au folosit pentru a ataca transportul maritim de la Marea Roşie, a precizat Pentagonul, adăugând că a vizat 13 locaţii din întreaga ţară.

Acesta a fost cel mai recent semn al extinderii conflictului în Orientul Mijlociu de la izbucnirea războiului dintre Israel şi Hamas după atacul mortal al grupului militant palestinian asupra Israelului din 7 octombrie.

"Această acţiune colectivă trimite un mesaj clar către Houthi că vor suporta şi alte consecinţe dacă nu pun capăt atacurilor lor ilegale asupra transportului maritim internaţional şi a navelor militare", a declarat secretarul american al Apărării, Lloyd Austin.

Purtătorul de cuvânt al rebelilor houthi, Yahya Sarea, a declarat că loviturile americane "nu vor trece fără un răspuns şi fără consecinţe".

Loviturile din Yemen se desfăşoară în paralel cu o campanie americană de represalii militare în curs de desfăşurare, ca urmare a uciderii a trei soldaţi americani într-un atac cu dronă de către militanţi susţinuţi de Iran.

Vineri, SUA a lovit în Irak şi Siria peste 85 de ţinte legate de Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice (IRGC) şi de miliţiile pe care le sprijină, ucigând, se pare, aproape 40 de persoane.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici