SUA cer trimiterea imediată a unor observatori OSCE în Ucraina. OSCE e de acord să trimită o misiune de "anchetă"

Statele Unite au anunţat, luni, că vor cere trimiterea imediată în Ucraina a unor observatori ai OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa). Ministrul elveţian de Externe Didier Burkhalter a declarat luni că Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) doreşte să trimită o misiune pentru o anchetă asupra "incidentelor" care au avut loc în Ucraina.

533 afișări
Imaginea articolului SUA cer trimiterea imediată a unor observatori OSCE în Ucraina. OSCE e de acord să trimită o misiune de "anchetă"

SUA cer trimiterea imediată a unor observatori OSCE în Ucraina (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"În legătură cu situaţia drepturilor omului, încurajez Guvernul ucrainean să invite Biroul pentru instituţii democratice şi drepturile omului (BIDDO) pentru a trimite la faţa locului o misiune în vederea evaluării a ceea ce s-a petrecut şi (...) a situaţiei drepturilor omului şi, în special, pentru a stabili faptele şi circumstanţele incidentelor care au avut loc în Ucraina", a declarat ministrul Burkhalter, a cărui ţară asigură în prezent preşedinţia OSCE.

O astfel de misiune va încerca în special să "garanteze protecţia drepturilor minorităţilor" şi "să vegheze la respectarea integrităţii teritoriale", a pledat ambasadorul american Daniel Baer în faţa colegilor săi.

De altfel, şi NATO a cerut duminică trimiterea unor observatori internaţionali în Ucraina, pentru soluţionarea crizei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici