SUA consideră alegerile legislative din Siria aproape ridicole

Alegerile legislative organizate în Siria sunt "aproape ridicole" în timp ce regimul lui Bashar al-Assad continuă să-şi reprime poporul cu violenţă, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american Mark Toner.

293 afișări
Imaginea articolului SUA consideră alegerile legislative din Siria aproape ridicole

Mark Toner (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu este cu adevărat posibil să organizezi alegeri în timp ce cetăţenii sunt privaţi de drepturile de bază ale omului şi guvernul continuă să agreseze zilnic propriul său popor", a adăugat purtătorul de cuvânt.

"Să organizezi alegeri legislative într-un astfel de climat este aproape ridicol", a declarat Mark Toner în faţa presei.

Alegerile legislative s-au desfăşurat luni în Siria în pofida contextului de violenţe, regimul sperând să obţină o anumită credibilitate graţie acestui scrutin boicotat de opoziţie şi calificat o "farsă sinistră" de către Franţa.

Un număr de 7.195 de candidaţi au concurat pentru cele 250 de locuri de deputaţi, în timp ce Siria nu are Parlament de un an din cauza revoltei.

În timp ce acest scrutin se derula, şapte civili au fost ucişi luni în Siria, conform unui ONG şi a militanţilor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici