SUA, Franţa şi M.Britanie au convenit ca NATO să joace un rol de comandament privind Libia

Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie au convenit ca NATO să poată juca un "rol-cheie" în comandamentul operaţiunii militare a coaliţiei internaţionale în Libia, a anunţat marţi Casa Albă.

33 afișări
Imaginea articolului SUA, Franţa şi M.Britanie au convenit ca NATO să joace un rol de comandament privind Libia

SUA, Franţa şi M.Britanie au convenit ca NATO să joace un rol de comandament privind Libia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Barack Obama a discutat cu premierul britanic, David Cameron, şi cu preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Ben Rhodes, în avionul care îl transporta pe preşedintele american de la Santiago de Chile în San Salvador.

"Ei au examinat progresele substanţiale realizate pentru a opri progresul forţelor" liderului libian Muammar Kadhafi spre oraşul Benghazi, a explicat Ben Rhodes.

Ei au convenit de asemenea asupra unui rol al NATO. "NATO ar urma de acum să joace un rol-cheie în structura de comandament", a adăugat el.

La rândul său, Parisul a anunţat că preşedinţii francez şi american, care au discutat la telefon marţi seara, "s-au înţeles asupra modalităţilor de utilizare a structurilor comandamentului NATO în sprijinul coaliţiei" din Libia.

Barack Obama l-a sunat pe Nicolas Sarkozy "pentru a examina situaţia din Libia", a precizat preşedinţia franceză într-un comunicat.

"Cei doi preşedinţi au notat cu satisfacţie că operaţiunile desfăşurate de coaliţie au permis deja limitarea numărului de victime în rândul populaţiei civile şi au redus capacităţile colonelului Kadhafi de a folosi forţa împotriva propriului popor", a adăugat Parisul.

"Ei au convenit asupra necesităţii de a continua eforturile pentru a asigura aplicarea deplină a Rezoluţiilor 1.970 şi 1.973" ale Consiliului de Securitate al ONU, vizând protejarea populaţiei libiene de forţele pro-Kadhafi.

Preşedinţia franceză mai afirmă că Obama şi Sarkozy "s-au înţeles asupra modalităţilor de utilizare a structurilor comandamentului NATO în sprijinul coaliţiei".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici