SUA: ONU prezintă "realitatea brutală" a situaţiei drepturilor omului în Coreea de Nord

Statele Unite au afirmat luni că raportul ONU "prezintă în mod clar şi fără echivoc realitatea brutală" a încălcărilor drepturilor omului în Coreea de Nord.

113 afișări
Imaginea articolului SUA: ONU prezintă "realitatea brutală" a situaţiei drepturilor omului în Coreea de Nord

SUA: ONU prezintă "realitatea brutală" a situaţiei drepturilor omului în Coreea de Nord (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

În opinia adjunctei purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat Marie Harf, documentul "reflectă opinia consensuală a comunităţii internaţionale, potrivit căreia situaţia drepturilor omului în Coreea de Nord este printre cele mai rele din lume".

În acest raport - primul întocmit de către o Comisie ONU de anchetă asupra drepturilor omului în Coreea de Nord - cei trei jurişti care fac parte din Comisiei stabilesc că "încălcări sistematice, extinse şi grosolane ale drepturilor omului au fost şi sunt comise de către Republica Populară Democratică Coreeană, iar în numeroase cazuri aceste încălcări constituie crime împotriva umanităţii".

Comisia îndeamnă Consiliul de Securitate al ONU, în concluziile raportului, să sesizeze Curtea Penală Internaţională (CPI), pentru ca cei care se fac vinovaţi de comiterea acestor crime să fie traşi la răspundere.

Washingtonul, a continuat Harf, citată într-un comunicat, susţine deplin concluziile raportului şi exercită presiuni asupra Phenianului să adopte "măsuri concrete" în vederea ameliorării acestei situaţii.

"Continuăm să colaborăm în mod activ cu partenerii noştri şi organizaţiile internaţionale pentru a atrage atenţia asupra şi a aborda situaţia deplorabilă a drepturilor omului în Coreea de Nord", a declarat ea.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici