Ministerul israelian de Externe este „în contact cu cel puţin zece ţări” pentru potenţiala transferare a ambasadelor la Ierusalim, a declarat Tzipi Hotovely pentru postul de radio israelian Arutz Sheva.
Întrebată care sunt aceste ţări, Tzipi Hotovely a precizat: „Nu pot divulga numele, dar unele sunt din Europa. Ţinem demersurile sub acoperire, deoarece aceste ţări sunt supuse unor presiuni enorme din partea lumii arabe şi a altor ţări europene”.
Însă Tzipi Hotovely a menţionat recenta declaraţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, potrivit căruia România ar trebui să se gândească serios să-şi mute ambasada în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.
„Până acum, am văzut doar începutul”, a spus Tzipi Hotovely, explicând că deciziile Statelor Unite şi Guatemalei de mutare a ambasadelor la Ierusalim vor fi urmate de alte ţări.
Conform unor surse diplomatice citate de presa israeliană, printre ţările care ar analiza posibilitatea mutării ambasadelor la Ierusalim se numără România, Honduras, Filipine şi Sudanul de Sud.
Donald Trump a recunoscut recent că Ierusalimul este capitala Israelului, generând un val de nemulţumire în întreaga lume.
Decizia lui Donald Trump privind Ierusalimul a fost criticată dur de Autoritatea Palestiniană, de Liga Arabă, de numeroase ţări musulmane, de Uniunea Europeană şi Rusia.
Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat sptămâna trecută, cu o largă majoritate, un proiect de rezoluţie care condamnă decizia preşedintelui SUA, Donald Trump, de recunoaştere a oraşului Ierusalim drept capitală a Israelului. România şi alte patru state membre ale Uniunii Europene s-au abţinut de la vot în cursul sesiunii extraordinare a Adunării Generale ONU pe tema deciziei preşedintelui SUA.
Citeşte şi: CEBR: China va depăşi Statele Unite şi va deveni cea mai mare economie a lumii până în 2032
Citeşte şi: Sfântul Ştefan. 27 decembrie. Superstiţii şi tradiţii: Ziua în care cei certaţi trebuie să se împace
Citeşte şi: Sacrificiile făcute de Prinţul Harry din dragoste pentru logodnica sa. Acesta a renunţat la o veche tradiţie de Crăciun a Familiei Regale
Citeşte şi: Concluzii preliminare în cazul profesorului universitar din Iaşi, Bogdan Maleon, şi al soţiei sale: ambii s-au sinucis
Citeşte şi: Cel mai larg lanţ de restaurante din lume a închis peste 900 de locaţii în 2017: „Brandul este obosit. Chiar şi angajaţii arată obosiţi”
Citeşte şi: TOP GO4IT: Cele mai bune smartphone-uri din 2017
Citeşte şi: Meghan Markle, logodnica prinţului Harry, primul Crăciun alături de familia regală a Marii Britanii | VIDEO
Citeşte şi: Simona Halep, turneu cu o miză financiară uriaşă: a primit un cec de 800 000 de dolari după victoria de la Hua Hin