Surse: Rusia va dezlănţui o „mare teroare" asupra protestatarilor din Herson

Rusia nu mai este dispusă să „joace frumos" cu protestatarii din oraşul Herson, din sudul Ucrainei, şi intenţionează să-i răpească pe cei care ies în stradă în semn de sfidare faţă de invazia lor, susţine o persoană căreia nu i-a fost dezvăluită identitatea, potrivit Sky News.

1835 afișări
Imaginea articolului Surse: Rusia va dezlănţui o „mare teroare" asupra protestatarilor din Herson

Într-o scrisoare despre care se crede că a fost scrisă de un informator pentru Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), apare informaţia potrivit căreia trupele au primit ordinul de a dezlănţui „marea teroare" asupra locuitorilor care se opun forţelor Kremlinului.

Scrisoarea, care a fost consultată de The Times, susţinea că protestatarii au fost salvaţi până acum doar pentru că militarii ruşi nu ştiau „cine anume trebuie capturat".

Informaţia mai arată că oamenii din Herson vor fi luaţi din casele lor noaptea şi duşi peste graniţa rusă dacă vor continua să protesteze.

„Chiar dacă va trebui să deportăm până la jumătate din oraş, suntem pregătiţi pentru asta", se arată în scrisoare.

Există informaţii că numeroase persoane din Hersonul ocupat se luptă pentru a avea acces la alimente şi medicamente. Oraşul din sud, cândva un centru economic, se află sub ocupaţie rusă de la începutul invaziei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici