Suspectul în cazul atacurilor de la Oslo a fost membru al unui partid de dreapta

Principalul suspect în cazul atacurilor mortale comise vineri în Norvegia este un fost membru al formaţiunii populiste de dreapta Partidul Progresului (FrP) şi al mişcării sale de tineret, a anunţat sâmbătă partidul.

437 afișări
Imaginea articolului Suspectul în cazul atacurilor de la Oslo a fost membru al unui partid de dreapta

Suspectul în cazul atacurilor de la Oslo a fost membru al unui partid de dreapta (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Mă întristează şi mai mult să aflu că această persoană a fost în rândurile noastre", a declarat preşedinta FrP, Siv Jensen, într-un comunicat.

Formaţiunea a precizat că suspectul, identificat drept Anders Behring Breivik de presa norvegiană, a aderat la partid în 1999 şi a fost radiat în 2006.

El a fost de asemenea un lider local al mişcării de tineret a FrP (FpU), între 2002 şi 2004, potrivit comunicatului partidului.

Postul de televiziune TV2 a afirmat că suspectul face parte din mediile de extremă-dreapta. Poliţia, care nu a confirmat identitatea suspectului, îl descrie ca un "fundamentalist creştin" de dreapta, ostil islamului.

Pe profilul său de pe Facebook, Behring Breivik se descrie drept conservator şi creştin.

Cel puţin 84 de persoane au murit în atacul armat comis vineri la şcoala de vară a tineretului laburist, pe insula Utoeya din apropiere de Oslo, iar alte şapte au fost ucise în explozia unei bombe în centrul capitalei, unde se află ministerele norvegiene.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici