Taiwan este deja teritoriu chinez, ca atare nu putem să-l invadăm, spune Beijingul
Președintele taiwanez Lai Ching-te a declarat că Taiwanul este un stat independent și că viitorul său trebuie decis prin mijloace democratice. În replică, oficialii chinezi au afirmat că Taiwanul face parte din China, în baza acordurilor internaționale semnate la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat miercuri în fața unor ambasadori europeni că „Taiwanul a fost returnat Chinei” conform Declarației de la Cairo (1943) și Declarației de la Potsdam (1945), documente ce preced capitularea Japoniei, care a controlat insula între 1895 și 1945. „Problema este foarte clară, Taiwanul face parte din China, iar revenirea Taiwanului la China a fost unul dintre rezultatele celui de-al Doilea Război Mondial”, a spus Wang.
Pe de altă parte, președintele taiwanez a subliniat într-un discurs că insula are o identitate istorică distinctă. El a menționat că Republica China, denumirea oficială a Taiwanului, a fost fondată în 1912, spre deosebire de Republica Populară Chineză, fondată în 1949.
Tensiunile diplomatice se adaugă unui context regional marcat de exerciții militare frecvente desfășurate de China în apropierea Taiwanului.