Tensiuni diplomatice. Moscova acuză SUA că au reţinut un cetăţean rus ca reacţie la arestarea unui american în Rusia

Ministerul de Externe de la Moscova a comunicat sâmbătă că Statele Unite au reţinut un cetăţean rus, la scurt timp după Paul Whelan, ce un fost puşcaş marin american, a fost arestat în Rusia pentru spionaj, informează agenţia de ştiri Reuters.

878 afișări
Imaginea articolului Tensiuni diplomatice. Moscova acuză SUA că au reţinut un cetăţean rus ca reacţie la arestarea unui american în Rusia

Moscova acuză SUA că au reţinut un cetăţean rus ca reacţie la arestarea unui american în Rusia

Whelan a fost arestat pe 28 decembrie de agenţi ai Serviciului federal de Securitate (FSB) din Rusia. Familia acestuia susţine că este nevinovat şi că se afla la Moscova pentru a participa la o nuntă.

MAE rus a comunicat sâmbătă că un cetăţean rus, Dmitry Makarenko, a fost reţinut pe 29 decembrie în Insulele Mariane de Nord, teritoriu neîncorporat al SUA. Makarenko a fost transferat ulterior în Florida.

"Makarenko, născut în 1979, a ajuns pe Insula Saipan cu soţia, copiii minori şi părinţii săi. A fost reţinut imediat după ce a ajuns de către personalul FBI de la aeroport", se afirmă în comunicatul MAE rus.

Acuzaţiile lansate de ambele părţi ar putea complica şi mai mult relaţiile deja tensionate dintre Moscova şi Washington.

Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a declarat recent că a cerut explicaţii de la Moscova în legătură cu arestarea lui Whelan, adăugând că va cere eliberarea imediată a acestuia dacă există indicii că arestarea lui este ilegală.

Serghei Ryabkov, adjunctul ministrului rus de Externe, a declarat că Moscova nu este dispusă să-l extrădeze pe Whelan în schimbul eliberării cetăţeanului rus reţinut recent de SUA.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici