Thailanda refuză să îl extrădeze pe Viktor Bout în SUA

Justiţia thailandeză a respins marţi o cerere de extrădare a lui Viktor Bout, presupusul traficant de arme rus, supranumit "negustorul morţii", către Statele Unite, unde este acuzat de terorism.

15 afișări
Imaginea articolului Thailanda refuză să îl extrădeze pe Viktor Bout în SUA

Thailanda refuză să îl extrădeze pe Viktor Bout în SUA (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Curtea thailandeză a decis să respingă cererea", a declarat judecătorul Jitakorn Patanasiri, o decizie mai degrabă neaşteptată, pronunţată la aproape un an şi jumătate de la arestarea acestuia, la Bagkok.

Bout, în vârstă de 42 de ani, fost ofiţer în forţele aeriene sovietice reconvertit în om de afaceri, a fost arestat la 6 martie 2008, într-un hotel din Bagkok, după ce s-a întâlnit cu agenţi americani sub acoperire care pretindeau că sunt oficiali din cadrul Forţelor armate revoluţionare din Columbia (FARC) în căutare de rachete şi lansatoare de rachete.

Acuzatul, care ar fi inspirat personajul jucat de actorul american Nicolas Cage în filmul Lord of War din 2005, a fost supranumit "negustorul morţii" în Occident din cauza transporturilor de arme, care ar fi fost intermediate de acesta de mai bine de 15 ani, între Africa şi America de Sud via Afgaistan, talibani şi al-Qaida.

De la arestarea sa, Bout a fost deţinut într-o închisoare de mare securitate de la periferia capitalei thailandeze. În septembrie 2008, un tribunal penal a început audierile pentru a stabili dacă există suficiente elemente pentru extrădarea lui în Statele Unite. Reprezentanţii ruşi au urmărit îndeaproape acest proces.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici