Trump a oferit detalii despre modul în care vor fi retrase din Siria trupele americane şi a promis că operaţiunile antiteroriste vor continua

Statele Unite vor retrage trupele din Siria "în ritmul adecvat", a afirmat, luni seară, preşedintele Donald Trump, subliniind că operaţiunile antiteroriste vor continua, informează site-ul Axios.com.

1007 afișări
Imaginea articolului Trump a oferit detalii despre modul în care vor fi retrase din Siria trupele americane şi a promis că operaţiunile antiteroriste vor continua

Trupele a oferit detalii despre modul în care vor fi retrase din Siria trupele americane şi a promis că operaţiunile antiteroriste vor continua

"Cotidianul ratat New York Times a scris cu bună ştiinţă un articol foarte imprecis despre intenţiile mele în Siria. Fără nicio diferenţă comparativ cu afirmaţiile iniţiale, ne vom retrage din Siria în ritmul adecvat şi în acelaşi timp vom continua să combatem reţeaua teroristă Stat Islamic şi să facem toate celelalte lucruri prudente şi necesare!", a transmis Donald Trump prin Twitter.

Cotidianul The New York Times a difuzat un articol elaborat pe baza declaraţiilor făcute de John Bolton, consilierul pentru Securitate Naţională al preşedintelui Donald Trump. Bolton a afirmat că Statele Unite nu vor putea retrage trupele din Siria până nu vor fi primite asigurări din partea Turciei că nu vor fi atacate grupurile insurgente turce susţinute de Washington, sugerând că efectivele militare americane vor mai rămâne pe teren câteva luni sau câţiva ani.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a decis, pe fondul criticilor, retragerea etapizată a trupelor americane din Siria, au afirmat recent oficiali de la Washington citaţi de cotidianul The New York Times. Conform surselor citate, Donald Trump a stabilit ca retragerea efectivelor americane din Siria să aibă loc în patru luni, deşi iniţial anunţase un termen de 30 de zile. În cursul vizitei în Irak, liderul de la Casa Albă i-a spus comandantului trupelor americane, generalului Paul J. LaCamera, că militarii americani din Siria vor fi retraşi în câteva luni. Donald Trump a confirmat prin Twitter că retragerea trupelor din Siria se va face "lent". "Dacă ar fi făcut altcineva ce am făcut eu în Siria, care era un teren al reţelei teroriste Stat Islamic când am devenit eu preşedinte, ei ar fi eroi naţionali. Acum, reţeaua teroristă Stat Islamic a dispărut în cea mai mare parte, noi retragem lent militarii, aducându-i acasă la familii, în timp ce luptăm în continuare cu restul membrilor reţelei Stat Islamic", a transmis Donald Trump prin Twitter. Rugat să comenteze, un purtător de cuvânt al Pentagonului, Sean Robertson, a afirmat: "Voi lăsa cuvintele preşedintelui să vorbească de la sine".

Donald Trump va reevalua situaţia din Siria şi probabil va încetini ritmul retragerii trupelor americane din această ţară, a declarat senatorul republican Lindsey Graham, preşedintele Comisiei Forţelor Armate din Senatul SUA, după întâlnirea cu liderul de la Casa Albă. "După discuţiile pe care le-am avut cu preşedintele şi cu generalul Joseph Dunford (şeful Statului Major -n.red.), mă simt bine mai mult ca niciodată în privinţa direcţiei în care mergem. Cred că încetinim lucrurile într-un ritm inteligent", a declarat senatorul Lindsey Graham. "Obiectivul a fost permanent acelaşi: să ne putem retrage din Siria şi să ne asigurăm că reţeaua teroristă Stat Islamic nu mai revine. Cred că acum suntem într-o situaţie de pauză, reevaluăm care este cea mai bună modalitate de a atinge obiectivul preşedintelui de a-i face pe alţii să contribuie mai mult", a subliniat senatorul Lindsey Graham, unul dintre liderii Partidului Republican din SUA. "Preşedintele nu a revenit asupra deciziei" de retragere a trupelor. "Pauza are rolul evaluării condiţiilor de pe teren", a explicat Graham.

Donald Trump a criticat ţările aliate care profită de Statele Unite în materie de securitate şi în relaţiile comerciale, afirmând că va rezolva această problemă, pe fondul criticilor privind decizia retragerii trupelor din Siria. "Pentru acei senatori care cred că mie nu îmi place sau nu apreciez să fim aliaţi cu alte ţări, ei greşesc, eu apreciez acest lucru. Însă nu îmi place când aceste ţări profită de prietenia cu Statele Unite, atât din punctul de vedere al protecţiei militare, cât şi la nivel comercial", a afirmat Donald Trump. "Noi subvenţionăm armatele multor ţări foarte bogate din lume, în timp ce aceleaşi ţări profită total de pe urma Statelor Unite şi a contribuabililor americani la nivel comercial. Generalul Mattis nu a considerat acest lucru o problemă. Eu cred că este şi o remediez!", a adăugat Donald Trump. Ulterior, liderul de la Casa Albă a transmis că "Arabia Saudită a acceptat acum să aloce, în locul Statelor Unite, fondurile necesare pentru reconstruirea Siriei".

Donald Trump critică frecvent aliaţii Statelor Unite din cadrul NATO deoarece nu alocă fonduri suficiente pentru securitatea comună. Germania şi Franţa au refuzat să suplimenteze rapid bugetele militare până la nivelul solicitat de Donald Trump.

Recent, Donald Trump a decis retragerea trupelor americane din Siria şi diminuarea efectivelor militare din Afganistan. Preşedintele SUA a luat spontan decizia de retragere a militarilor americani din Siria, fără a se consulta cu principalii consilieri prezidenţiali şi cu ţările aliate, au afirmat oficiali americani. Conform surselor citate, Donald Trump a luat decizia după o conversaţie prin telefon cu preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Liderul Turc i-a amintit lui Donald Trump că a spus în mod repetat că singurul motiv pentru care există o prezenţă militară americană în Siria a fost învingerea reţelei teroriste Stat Islamic. "De ce mai sunteţi acolo?", l-ar fi întrebat Erdogan pe liderul de la Casa Albă. "Discuţiile la Washington au fost ferme. Toată lumea l-a îndemnat pe Donald Trump să respingă propunerile Turciei", a explicat un alt oficial. Casa Albă, Departamentul de Stat şi Pentagonul au refuzat să facă vreun comentariu pe această temă. Decizia lui Donald Trump de retragere a trupelor din Siria a fost criticată de numeroşi politicieni din Statele Unite, dar şi de ţări aliate. Secretarul american al Apărării, James Mattis, şi-a prezentat demisia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici