Prima pagină » Știri externe » Trump menține un american la comanda NATO, în ciuda presiunilor pentru „europenizare”

Trump menține un american la comanda NATO, în ciuda presiunilor pentru „europenizare”

Președintele Donald Trump va numi un general american în funcția de comandant suprem al forțelor NATO din Europa, respingând speculațiile că ar putea preda acest post istoric unei națiuni europene.
Trump menține un american la comanda NATO, în ciuda presiunilor pentru „europenizare

Decizia a fost comunicată în privat secretarului general NATO, Mark Rutte, conform surselor citate în exclusivitate de Reuters.

Următorul comandant va fi generalul-locotenent Alexus Grynkewich, în prezent director de operațiuni în cadrul Statului Major Interarme. El îl va înlocui pe generalul Christopher Cavoli, care a condus forțele NATO din Europa pe timpul invaziei ruse în Ucraina.

Funcția de SACEUR (Comandant Suprem al Forțelor Aliate din Europa) a fost ocupată exclusiv de generali americani de la înființarea sa în 1951, când primul a fost Dwight D. Eisenhower. Decizia lui Trump calmează temerile aliaților europeni că Washingtonul s-ar putea retrage din structura de comandă NATO, în contextul criticilor repetate ale președintelui față de cheltuielile europene pentru apărare.

Totuși, administrația Trump continuă să exercite presiuni asupra Europei pentru a-și asuma mai multă responsabilitate în domeniul securității. Oficialii americani nu exclud posibile reduceri de trupe în Europa, unde sunt staționați în prezent aproximativ 80.000 de soldați americani, pe măsură ce SUA încearcă să-și redirecționeze atenția către Asia.

„Președintele Trump nu va permite nimănui să transforme Unchiul Sam în ‘Unchiul Fraier'”, a declarat secretarul Apărării Pete Hegseth în februarie, la sediul NATO.

Anunțul oficial este așteptat în zilele următoare.

Citește și