Prima pagină » Știri externe » Trump riscă să piardă arma tarifelor. Ce opțiuni mai are pentru a impune taxe comerciale?

Trump riscă să piardă arma tarifelor. Ce opțiuni mai are pentru a impune taxe comerciale?

Taxele comerciale ale lui Trump, impuse prin puteri de urgență, au fost declarate nelegale. Dar președintele are încă alte cinci căi legale pentru a continua politica tarifară.
Trump riscă să piardă arma tarifelor. Ce opțiuni mai are pentru a impune taxe comerciale?
Sursa foto: Annabelle Gordon/Pool/ABACAPRESS.COM
Maria Miron
01 sept. 2025, 14:34, Economic

Donald Trump se confruntă cu o piedică juridică majoră în strategia sa economică: două instanțe federale au decis că a utilizat în mod greșit Legea privind Puterile Economice Internaționale de Urgență (IEEPA) pentru a impune tarife asupra unor importuri din țări precum China, Canada și Mexic. Măsurile au fost justificate de Trump drept „reciproce” și necesare pentru protejarea intereselor comerciale ale SUA, însă instanțele au considerat că baza legală invocată este necorespunzătoare.

Alternativele legale presupun timp și investigații

Deși administrația Trump a contestat deciziile, iar tarifele respective rămân temporar în vigoare, este posibil ca speța să ajungă la Curtea Supremă. O decizie definitivă care declară ilegală utilizarea legii amintite va conduce la anularea majorității tarifelor impuse în timpul celui de-al doilea mandat.

În ciuda acestui risc, președintele SUA nu este complet lipsit de instrumente legale. De-a lungul anilor, Congresul a transferat o parte din puterea sa constituțională privind impunerea de taxe și tarife către ramura executivă, oferind astfel președintelui mai multe căi legale prin care poate continua o politică tarifară dură. Potrivit Bloomberg, există cel puțin cinci alternative la IEEPA, fiecare cu propriile proceduri, limitări și condiții stricte.

Tarife condiționate legal, nu din pixul președintelui

Cea mai cunoscută dintre aceste alternative permite impunerea de tarife dacă importurile pun în pericol securitatea națională – secțiunea 232 din Legea de extindere a comerțului, din 1962. Totuși, aplicarea acesteia presupune o investigație detaliată realizată de Departamentul Comerțului, care poate dura până la 270 de zile. Spre deosebire de IEEPA, care oferă președintelui libertatea de a acționa imediat, această secțiune impune un proces birocratic și se aplică mai degrabă pe sectoare industriale, nu pe întregi relații comerciale cu alte țări.

O altă opțiune permite impunerea de tarife în cazul în care importurile cauzează sau amenință să provoace daune grave industriei americane (secțiunea 201 din Legea comerțului din 1974). În acest caz, președintele nu poate acționa decât după ce Comisia Internațională de Comerț a SUA efectuează o investigație oficială și organizează consultări publice. Măsurile pot fi aplicate pentru maximum opt ani și sunt limitate ca valoare: tarifele nu pot depăși cu mai mult de 50% taxele vamale existente.

Instrumente uitate, dar încă valide

Utilizată în primul mandat pentru impunerea de tarife masive asupra importurilor din China, secțiunea 301 oferă o altă cale. Aceasta permite impunerea de taxe împotriva țărilor ale căror practici comerciale sunt considerate discriminatorii sau în contradicție cu drepturile SUA în cadrul acordurilor comerciale internaționale. Procesul implică și aici investigații oficiale, consultări cu guvernele străine și posibile audieri publice.

Mai puțin cunoscute sunt alte două secțiuni, 122, care permite aplicarea de tarife temporare (de până la 15% pentru maximum 150 de zile) în cazul unor dezechilibre majore în balanța de plăți, și 338, o prevedere din perioada Marii Crize, care autorizează sancțiuni comerciale împotriva țărilor care discriminează comerțul american. Ambele au fost rareori sau chiar niciodată utilizate, iar aplicarea lor ar putea genera reacții legale sau politice puternice.

Trump a ales calea cea mai scurtă – fără audieri, fără rapoarte

Experții sursei citate au arătat că aceste alternative implică un grad mult mai mare de transparență și responsabilitate decât IEEPA: „Motivul pentru care Trump a preferat IEEPA este că nu implică niciun proces formal – nu sunt necesare audieri, rapoarte sau consultări”.

În pofida incertitudinilor juridice, Trump nu e dispus să renunțe la arma tarifelor. Recent, a cerut o nouă investigație privind importurile de cupru și a anunțat impunerea unui tarif de 50% pentru produse derivate din acest metal. De asemenea, a introdus taxe similare asupra importurilor din Brazilia, tot prin intermediul IEEPA, în ciuda deciziilor instanțelor care contestă legalitatea acestui demers.

Totuși, dacă IEEPA va fi respinsă definitiv de Curtea Supremă, capacitatea sa de a acționa rapid și unilateral în politica comercială va fi serios limitată.