Trupurile a 25 de imigranţi, împinse de valuri pe coastele Libiei

Trupurile a cel puţin douăzeci şi cinci de imigranţi care s-au înecat în Marea Mediterană au fost împinse de valuri pe coasta libiană, nu departe de graniţa cu Tunisia, a anunţat Al Khamis Al Bosaifi, un responsabil al Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, citat de Le Figaro.

221 afișări
Imaginea articolului Trupurile a 25 de imigranţi, împinse de valuri pe coastele Libiei

Trupurile a 25 de imigranţi, împinse de valuri pe coastele Libiei

Al Khamis Al Bosaifi a precizat că numărul victimelor ar putea creşte.

Echipele de căutare continuă operaţiunile.

Săptămâna trecută, cel puţin 880 de imigranţi au murit în naufragii care au avut loc în Marea Mediterană, a anunţat marţi Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi, pe baza mărturiilor supravieţuitorilor, după ce un bilanţ anterior indica peste 700 de decese în decurs de trei zile.

William Spindler, un purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), a reiterat apelul din partea UNHCR către Uniunea Europeană ca aceasta să asigure mai multe căi legale prin care imigranţii să ajungă în Europa, acuzând că este ruşinos că UE a reuşit să relocheze mai puţin de 2.000 de persoane în baza planului agreat în septembrie anul trecut, care are în vedere relocarea a 160.000 de imigranţi.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici