Turcia vrea să fie "membru cu drepturi depline" al UE

Ministrul turc de Externe, Ahmet Davutoglu, le-a cerut joi ţărilor membre ale Uniunii Europene să nu facă din aderarea Turciei un subiect de politică internă.

30 afișări
Imaginea articolului Turcia vrea să fie "membru cu drepturi depline" al UE

Turcia vrea să fie "membru cu drepturi depline" al UE (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Vă rog, nu faceţi din procesul de integrare a Turciei în Uniunea Europeană o problemă internă", a precizat ministrul în cadrul unei conferinţe de presă la Stockholm.

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel, aflaţi în campanie pentru alegerile europene din 7 iunie, şi-au reiterat în ultimele zile opoziţia faţă de intrarea Turciei în Uniunea Europeană.

Ministrul turc a declarat că aderarea Turciei la Uniunea Europeană este "o prioritate strategică" pentru Ankara şi că singurul obiectiv al negocierilor cu UE este de a deveni "un membru cu drepturi depline".

El s-a declarat încrezător în deschiderea viitoare a unor noi capitole de negociere cu UE, înainte de încheierea preşedinţiei cehe şi în timpul celei a Suediei, şi a cerut în acest sens susţinerea Comisiei Europene.

Davitoglu s-a întâlnit miercuri şi joi la Stockholm cu omologul său suedez Carl Bildt şi cu comisarul european pentru Extindere, Olli Rehn.

Bildt, a cărui ţară va prelua la 1 iulie preşedinţia europeană, a precizat că, spre deosebire de Paris şi Berlin, aderarea Turciei la UE trebuie să fie totală şi că este susţinută "de majoritatea ţărilor".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici