Ucraina cere Indiei să se implice în negocierile privind încheierea războiului

  • Autorităţile din Ucraina vor ca liderii Indiei să se implice în negocierile privind încheierea războiului.
  • De asemenea, ucrainenii l-au invitat pe premierul indian să viziteze Kievul.
440 afișări
Imaginea articolului Ucraina cere Indiei să se implice în negocierile privind încheierea războiului

Ministrul adjunct de externe din Ucraina, Emine Dzhaparova, a declarat că premierul indian Narendra Modi ar trebui să se implice mai mult în finalizarea războiului. Afirmaţia a fost făcută în timpul unei vizite la New Delhi a ministrului ucrainean.

„Credem că India ar trebui să se implice şi să se implice în mare măsură în problema Ucrainei. Credem că intensificarea dialogului politic la cel mai înalt nivel este primul pas către acest mare obiectiv”, a spus Dzhaparova.

Ministrul Emine Dzhaparova a declarat pentru CNBC TV18 că se aşteaptă ca India, care este în prezent preşedinte al G20, să invite oficialii ucraineni să participe la înâlnirea grupului din septembrie.

De asemenea, premierul indian a fost invitat să facă o vizită la Kiev.

„Preşedintele meu solicită o conversaţie telefonică cu prim-ministrul. Aşteptăm cu nerăbdare să îl primim într-o zi la Kiev", a precizat Emine Dzhaparova, potrivit Sky News.

India nu a foarte critică faţă de atacul ruşilor din Ucraina şi în ultima perioadă şi-a crescut consumul de petrol rusesc.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici