Ucraina lansează o aplicaţie mobilă pentru a găsi copiii dispăruţi de la începutul războiului

Ucraina a lansat joi o aplicaţie mobilă pentru a ajuta la găsirea copiilor care au dispărut de la începutul războiului, a anunţat Poliţia Naţională.

148 afișări
Imaginea articolului Ucraina lansează o aplicaţie mobilă pentru a găsi copiii dispăruţi de la începutul războiului

Kievul estimează că 19.544 de copii au fost deportaţi în Rusia în timpul invaziei, dintre care doar 328 s-au întors. Moscova, care controlează teritorii din estul şi sudul Ucrainei, neagă răpirea copiilor şi spune că aceştia au fost luaţi pentru siguranţa lor.

Ucraina şi-a unit forţele cu compania americană de tehnologie Find My Parent pentru a dezvolta aplicaţia "Reunite Ukraine", care ar ajuta la reconectarea familiilor separate în timpul conflictului, a declarat Oleksander Fatsevych, adjunctul şefului poliţiei naţionale, potrivit agenţiei Reuters.

"Este unul dintre instrumentele pentru a găsi copiii şi a-i reuni cu familiile", a declarat acesta în cadrul unui briefing online.

"Dacă găsim măcar un singur copil în acest fel sau reunim o familie, va fi deja o victorie, una mică, dar cu fiecare pas vom reuşi să întoarcem copiii acasă".

Mandat de arestare pe numele lui Putin

Luna trecută, Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin şi al comisarului rus pentru drepturile copilului, acuzându-i de răpirea copiilor din Ucraina.

Moscova nu a ascuns un program în cadrul căruia a adus mii de copii ucraineni în Rusia din zonele ocupate, dar îl prezintă ca pe o campanie umanitară pentru a proteja orfanii şi copiii abandonaţi în zona de conflict.

Comisarul pentru copii, Maria Lvova-Belova, a declarat săptămâna aceasta că Rusia a acceptat peste 5 milioane de refugiaţi din regiunea ucraineană Donbas, inclusiv 730.000 de copii cu părinţi sau tutori legali, începând din februarie 2022.

Rusia nu recunoaşte jurisdicţia CPI şi a calificat mandatul drept nul şi neavenit.Ucraina a lansat joi o aplicaţie mobilă pentru a ajuta la găsirea copiilor care au dispărut de la începutul războiului, a anunţat Poliţia Naţională.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici