Comisia Europeană a anunțat că că statele membre trebuie să își consolideze măsurile de securitate, pe fondul riscurilor tot mai mari legate de situația din Orientul Mijlociu, relatează Euractiv.
Oficialii europeni consideră că există o serie de vulnerabilități legate de controlul frontierelor, dar și în protecția infrastructurii critice.
Magnus Brunner, comisar european pentru securitate internă, a transmis miniștrilor de interne din cele 27 de state membre, un mesaj în care anunță că este necesară o pregătire serioasă pentru a evita o escaladare.
„Deși cu toții sperăm la o rezolvare rapidă a conflictului din Orientul Mijlociu, trebuie să fim pregătiți pentru toate scenariile posibile”, a transmis acesta.
El a cerut statelor să aplice integral legislația adoptată la nivelul UE în 2022, care vizează protejarea infrastructurii esențiale, de la rețele energetice până la instituții financiare, considerate posibile „ținte ușor de atacat”.
Termenul pentru introducerea acestor reguli în legislația națională a expirat în 2024, însă o parte dintre state nu au finalizat acest proces. În alte cazuri, aplicarea măsurilor întâmpină dificultăți.
„Un număr de state membre nu au finalizat încă transpunerea, iar pentru cele care au pus în aplicare legile, rămân provocări în ceea ce privește implementarea”
Situația este similară și în domeniul securității cibernetice, unde unele guverne se confruntă cu probleme în aplicarea directivei NIS2, pentru protejarea sectoarelor critice împotriva atacurilor informatice.
În același timp, Comisia Europeană avertizează că noul sistem de intrare/ieșire (EES), care colectează date biometrice ale călătorilor, nu trebuie să creeze „lacune de securitate” în cazul unei implementări incomplete.
Majoritatea statelor ar trebui să îl pună în funcțiune în perioada imediat următoare.
Magnus Brunner a anunțat că un rol îl poartă și Sistemul de Informații Schengen, privind identificarea persoanelor considerate riscante: „Acest lucru este deosebit de important în contextul potențialului întoarcere a luptătorilor teroriști străini”, a declarat el.
Pentru protejarea unor obiective sensibile, Comisia Europeană a alocat 5 milioane de euro pentru securizarea siturilor evreiești, considerate posibile ținte. Instituția analizează și suplimentarea fondurilor.
Deși până acum nu există o creștere a fluxurilor de migranți către Uniunea Europeană din cauza conflictului din Iran, oficialii europeni cer accelerarea pregătirilor pentru noul pact privind migrația, înainte de termenul limită din iunie.