UE şi-ar putea extinde lista neagră cu persoane sancţionate pentru conflictul din Ucraina

Uniunea Europeană se orientează către o extindere a listei sale negre de persoane sancţionate pentru implicarea lor în conflictul din Ucraina, fără să meargă până la înăsprirea sancţiunilor economice împotriva Rusiei, au anunţat miercuri surse diplomatice, citate de AFP.

549 afișări
Imaginea articolului UE şi-ar putea extinde lista neagră cu persoane sancţionate pentru conflictul din Ucraina

UE şi-ar putea extinde lista neagră cu persoane sancţionate pentru conflictul din Ucraina (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Miniştrii europeni ai Afacerilor Externe organizează joi o reuniune extraordinară, după reluarea violenţelor în estul Ucrainei, în special bombardarea oraşului portuar Mariupol, care a provocat moartea a 30 de persoane.

"Ne îndreptăm spre un mandat pentru sancţiuni individuale consolidate", a anunţat o sursă europeană, fără să precizeze dacă noua listă va fi constituită din separatişti proruşi sau oficiali ruşi ce au legături cu preşedintele Vladimir Putin.

"Vom cere probabil (...) introducerea mai multor persoane pe listă" şi "evaluarea extinsă a unor noi măsuri adecvate", "rezervându-ne posibilitatea unor sancţiuni suplimentare", a confirmat o altă sursă europeană. "Problema sancţiunilor economice rămâne deschisă", a adăugat ea.

Va exista o "evaluare" până la summitul european din 12 februarie, dar nu ne orientăm "spre sancţiuni" economice, a apreciat prima sursă. Aceste sancţiuni sectoriale, decise în această vară după prăbuşirea unui avion Boeing al Malaysia Airlines, afectează deja puternic economia rusă.

Şefii de stat şi de guvern din Europa le-au cerut marţi miniştrilor "să evalueze situaţia şi să ia în considerare orice acţiune adecvată, în special noi sancţiuni", subliniind că se vor sesiza din nou în legătură cu acestă problemă la 12 februarie.

"Obiectivul" este "punerea în aplicare a acordurilor de pace de la Minsk", semnate în septembrie dar care au rămas fără urmări, au subliniat mai multe suse europene.

"Preocuparea tuturor este ca UE să rămână unită", a declarat o sursă diplomatică, în timp ce Uniunea este împărţită între susţinătorii unei linii dure faţă de Moscova, cu Polonia şi Ţările Baltice în prima linie, şi ţările reticente din cauza legăturilor lor politice şi economice cu Rusia.

Noul premier grec, Alexis Tsipras, s-a plâns marţi că Guvernul său nu a fost consultat înainte de anunţarea de către UE a unor posibile noi sancţiuni împotriva Rusiei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici