Un american deţinut în Coreea de Nord a fost internat în spital, după ce a slăbit 23 de kilograme - VIDEO

Un american de origine coreeană, Kenneth Bae, condamnat la muncă forţată în Coreea de Nord, a fost transferat de la închisoare la spital, din cauza unei posibile deteriorări a stării sale de sănătate, a anunţat presa americană.

253 afișări
Imaginea articolului Un american deţinut în Coreea de Nord a fost internat în spital, după ce a slăbit 23 de kilograme - VIDEO

Un american deţinut în Coreea de Nord a fost internat în spital, după ce a slăbit 23 de kilograme

Sora lui Kenneth Bae, Terri Chung, a explicat pentru cotidianul american The New York Times şi canalul de televiziune CNN că fratele ei, în vârstă de 45 de ani, a slăbit cu peste 23 de kilograme şi suferă de probleme renale şi hepatice. "Unele dintre bolile sale s-au agravat şi a fost nevoie de transportarea lui (Bae) la spital", a declarat ea.

Potrivit lui Terri Chung, Departamentul de Stat american a informat familia lui Bae că ambasadorul Suediei în Coreea de Nord, unde Statele Unite nu au reprezentanţă diplomatică, l-a vizitat vineri la spital.

Bae, un operator de turism, al cărui nume coreean este Pae Jun-Ho, a fost arestat în noiembrie 2012, la sosirea sa în oraşul portuar Rason (nord-estul statului). El a fost condamnat la 15 ani de muncă forţată pentru subversiune.

Phenianul a afirmat că Kenneth Bae este un activit creştin-evanghelist, trimis în China în perioada 2006-2012 pentru a pune "bazele unei conspiraţii" şi a încuraja nord-coreenii să "întreprindă acţiuni ostile cu scopul de a înlătura Guvernul, promovând o campanie de defăimare" a acestuia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici