Un angajat al British Museum a fost concediat după dispariţia unor comori vechi de mii de ani

Un membru al personalului British Museum a fost concediat după ce s-a constatat lipsa, furtul sau deteriorarea unor obiecte din colecţia muzeului, inclusiv bijuterii din aur şi pietre preţioase.

379 afișări
Imaginea articolului Un angajat al British Museum a fost concediat după dispariţia unor comori vechi de mii de ani

Sursa foto: Twitter

Muzeul, unul dintre cele mai vizitate din lume, a declarat că a luat măsuri legale împotriva angajatului şi că a lansat, de asemenea, o revizuire a securităţii. Poliţia metropolitană din Londra investighează acest caz.
 
Obiectele furate erau piese mici păstrate într-o magazie şi includeau bijuterii din aur, pietre preţioase şi semipreţioase şi sticlă, datând din secolul al XV-lea î.Hr. până în secolul al XIX-lea d.Hr.
 
Niciunul dintre aceste obiecte nu fusese expus recent şi erau păstrate în principal în scopuri academice şi de cercetare, a adăugat muzeul.
 
"Este un incident extrem de neobişnuit. Vorbesc în numele tuturor colegilor atunci când spun că luăm foarte în serios protejarea tuturor obiectelor aflate în grija noastră", a declarat Hartwig Fischer, directorul British Museum.
 
"Ne-am înăsprit deja măsurile de securitate şi lucrăm alături de experţi externi pentru a finaliza o evidenţă definitivă a ceea ce lipseşte, este deteriorat şi furat. Acest lucru ne va permite să ne concentrăm eforturile în recuperarea obiectelor."
 
Preşedintele muzeului, fostul ministru de finanţe George Osborne, preşedinte al British Museum, a declarat că administratorii au fost extrem de îngrijoraţi când au aflat de furt "la începutul acestui an", potrivit Reuters.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici