Un avion cu 9 persoane la bord s-a prăbuşit în Suedia. În trecut, 9 persoane au murit într-un accident similar

  • Accidentul a avut loc în oraşul Orebro, aflat la 150 de kilometri de capitala Stockholm.
  • Aparatul cu elice s-a prăbuşit lângă pistă, la puţin timp după decolare.
  • Potrivit poliţiei, cel puţin o persoană este grav rănită, fiind spitalizată.
971 afișări
Imaginea articolului Un avion cu 9 persoane la bord s-a prăbuşit în Suedia. În trecut, 9 persoane au murit într-un accident similar

Un avion cu 9 persoane la bord s-a prăbuşit în Suedia

Mai multe persoane şi-au pierdut viaţa joi în Suedia, după ce un avion de dimensiuni mici folosit pentru paraşutism şi care transporta nouă persoane s-a prăbuşit în apropierea unui aeroport din oraşul Orebro, la aproximativ 150 km nord-vest de capitala Stockholm, au anunţat poliţia şi serviciile de urgenţă, relatează AFP.

Avionul cu elice s-a prăbuşit lângă o pistă şi, ''din câte ştim, este legat de decolare'', a declarat un oficial al serviciilor de salvare. Opt paraşutişti şi un pilot se aflau în avion. Aparatul, un avion de tipul DHC-2 Turbo Beaver, a luat foc imediat după impactul cu solul.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a precizat că o persoană, ''grav rănită'', a fost spitalizată. Acesta a refuzat să furnizeze un bilanţ al victimelor accidentului.

După producerea accidentului aviatic, premierul suedez Stefan Lofven a prezentat condoleanţe familiile şi rudelor victimelor, într-o postare pe twitter.

”Cu mare tristeţe şi consternare am aflat în această seară informaţiile tragice despre accidentul de avion din Orebro. Mă gândesc la victime, la familii şi la persoanele dragi, în acest moment foarte dificil. Vreau să-mi exprim cea mai profundă simpatie pentru durerea lor”, a scris Lofvren.

Orebro este al şaselea oraş ca mărime din Suedia, cu aproximativ 124.000 de locuitori. Atrage 700.000 de vizitatori pe an, în principal în lunile de vară, potrivit informaţiilor furnizate de municipalitate.

Orebro este situat lângă lacul Hjalmaren din sudul ţării. Aici se oferă cursuri de paraşutism din mai până în octombrie, printr-o colaborare cu clubul de paraşutism Örebro, fondat în 1976. Aeroportul este al patrulea cel mai mare aeroport de marfă din Suedia, specializat în zboruri charter.

Într-un accident similar, 9 persoane au murit în nordul Suediei, în 2019, când un avion care transporta paraşutişti s-a prăbuşit la scurt timp după decolare.
Ancheta a arătat că avionul a fost încărcat necorespunzător.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici