”Se pare că am avut într-adevăr legături cu alegerile americane. Dacă este aşa, vreau să îmi cer scuze”, a declarat Sobciak în cadrul unui interviu acordat postului american.
”Este inacceptabil ca o ţară să se implice în afacerile interne ale unui alt stat”, a adăugat Sobciak.
Serviciile secrete americane au concluzionat în 2016 că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat campania de influenţare a rezultatului scrutinului prezidenţial din SUA în scopul facilitării victoriei lui Donald Trump şi în ambiţia de a submina sistemul liberal-democratic occidental.
Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI), Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor anchetează cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi presupuse contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi, iar procurorul special Robert Mueller coordonează investigaţiile. Cel puţin trei membri ai fostei echipe de campanie electorală a preşedintelui Donald Trump – Paul Manafort, Rick Gates, George Papadopolous – sunt inculpaţi în investigaţia din SUA privind ingerinţele Rusiei.
Citeşte şi: „Olimpiada Împăcării” | Sora liderului nord-coreean Kim Jong-un, gest DIPLOMATIC faţă de preşedintele Coreei de Sud – surse
Citeşte şi: ”Avalanşă” de ouă în Satul Olimpic de la Peyongchang | Cum s-au trezit norvegienii cu 15.000 de ouă, după o greşeală de traducere
Citeşte şi: Autostradă prăbuşită în China | Cel puţin zece persoane au murit, iar o persoană este dată dispărută
Citeşte şi: Mike Pence: Coreea de Sud susţine decizia Statelor Unit de a impune noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord
Citeşte şi: Motivul pentru care atleţii din Coreea de Nord nu vor primi telefoanele Galaxy Note8 pentru participarea la Jocurile Olimpice de Iarnă
Citeşte şi: Guvernul Statelor Unite a intrat din nou în blocaj, pentru a doua oară în mai puţin de o lună