Un guvernator confirmă moartea a doi angajaţi europeni ai ONU în atacul din Afganistan
„Şapte angajaţi ai UNAMA (Misiunea ONU în Afganistan) au fost ucişi, dintre care cinci sunt nepalezi şi doi sunt europeni, un bărbat şi o femeie”, a declarat Atta Mohammad Nour, guvernatorul provinciei Balkh, a cărei capitală este Mazar-i-Sharif.
„Cinci manifestanţi au fost ucişi şi 20 răniţi”, a adăugat el în cadrul unei conferinţe de presă, afirmând că „peste 20 de insurgenţi implicaţi în atac au fost arestaţi”.
Şeful poliţiei pentru nordul Afganistanului declarase anterior că opt membri ONU au fost ucişi.
Un purtător de cuvânt al ONU la New York a confirmat atacul, afirmând că sunt mai mulţi morţi în rândul personalului ONU, fără să precizeze numărul.
Potrivit corespondentului AFP la Mazar-I-Sharif, violenţele continuau în jurul orei 18.30 (17.00 ora României) în oraş, unde se auzeau tiruri de arme uşoare şi deflagraţii, iar situaţia era extrem de confuză.
Manifestaţia a început în jurul orei 13.30 (12.00 ora României), după tradiţionala rugăciune de vineri, iar manifestanţii au atacat sediul UNAMA în jurul orei 15.00, potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei.
Potrivit corespondentului AFP, manifestanţii erau în jur de 500.
„Unii aveau deja arme, alţii le-au luat de la gărzile de securitate ale biroului UNAMA”, a explicat purtătorul de cuvânt al poliţiei, afirmând că insurgenţi „talibani s-au infiltrat în rândul manifestanţilor”.
Manifestanţii au făcut o declaraţie prin care cere Guvernului afgan să „întrerupă orice relaţii diplomatice cu Statele Unite dacă acestea nu îl urmăresc în justiţie pe pastorul care a incendiat Coranul”.
Ei au cerut, de asemenea, Parlamentului afgan să „declare ilegală prezenţa trupelor străine în Afganistan”, unde se află aproximativ 132.000 de militari străini, dintre care două treimi americani.