Un ministru francez o acuză pe Angela Merkel de favorizarea crizei din cauza "orbirii ideologice"

Politicile de austeritate promovate de Germania au adus şapte state europene în recesiune, a denunţat ministrul francez al Redresării producţiei, Arnaud Montebourg, acuzând-o pe Angela Merkel, cancelarul german, de "orbire ideologică".

207 afișări
Imaginea articolului Un ministru francez o acuză pe Angela Merkel de favorizarea crizei din cauza "orbirii ideologice"

Angela Merkel (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Unii lideri europeni, în frunte cu doamna Merkel, suferă de orbire ideologică", a declarat Montebourg într-un interviu acordat publicaţiei L'Usine Nouvelle.

"Austeritatea impusă prin politica ideologică a dreptei germane este o problemă enormă, pentru că această problemă a adus în recesiune şapte din cele 17 state ale zonei euro", a spus el.

"Soluţia nu constă în reducerile bugetare, ci în existenţa unei Bănci Centrale Europeane care şi-ar face treaba, care ar atenua datoriile publice şi ar finanţa creşterea economică păstrând puterea de cumpărare", crede Arnaud Montebourg.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici