Smotrich a declarat, înaintea unei conferințe a Partidului Sionismului Religios: „Planul pentru o cale către un stat palestinian nu se va realiza. Misiunea vieții mele este să împiedic înființarea unui stat palestinian în inima țării noastre, să ucid ideea unui stat palestinian. Aici a fost înființat statul evreu și aici va continua să existe cu deplină suveranitate”, citat de The Times of Israel.
În același spirit, Smotrich a susținut că un eventual stat palestinian ar putea fi creat „în oricare dintre zecile de țări arabe sau chiar în câteva țări europene, dar nu aici”.
Declarațiile sale au fost făcute cu puțin timp înaintea votului din Consiliul de Securitate al ONU asupra unei rezoluții ce sprijină planul american de încetare a focului în Gaza.
Noul text include o cale care ar putea duce la apariția unui posibil stat palestinian, prin desființarea Hamas și reformarea profundă a Autorității Palestiniene.
Guvernul de la Ierusalim a respins dur aceasta iniitivă, Netanhau afirmând duminică, într-o ședință de guvern: „Opoziția noastră față de un stat palestinian pe orice teritoriu nu s-a schimbat”.