Duminică, cele două regiuni au organizat un referendum privind sporirea autonomiei fiscale şi administrative. Potrivit rezultatelor parţiale, peste 90% din alegătorii care au votat în cadrul referendumurilor consultative din regiunile italiene Lombardia şi Veneto au optat pentru sporirea autonomiei. În Lombardia, rata de participare la vot a fost de aproximativ 40%, iar în Veneto 57% dintre alegători s-au prezentat la urne.
Bressa a afimat că Guvernul de la Roma este ”pregătit să iniţieze negocieri pentru a defini condiţiile şi termenii unei autonomii mai mari”, a relatat Corriere della Sera.
Regiunea nordică Lombardia, a cărei capitală regională este Milano, şi regiunea nord-estică Veneto, cu capitala regională la Veneţia, generează împreună aproximativ 30% din produsul intern brut al ţării, găzduind un sfert din populaţia Italiei.
Luca Zaia, guvernatorul regiunii Veneto, a declarat că îşi doreşte ca 90% din taxe adunate de autorităţile locale să rămână în regiune, nu să fie colectate de Guvernul de la Roma.
Susţinătorii referendumurilor consultative insistă că demersul nu are nimic în comun cu recentul vot din Catalonia privind independenţa faţă de Spania, marcat de proteste violente.
Rezultatele finale ale referendumului vor fi anunţate pe parcursul zilei de luni.
Citeşte şi: Noul primar al capitalei Georgiei este un fost fotbalist. Ce l-a făcut pe Kaha Kaladze, jucător al Milanului, să intre în politică
Citeşte şi: Sadiq Khan, primarul Londrei, vorbeşte despre posibilitatea unui nou referendum pe tema Brexit
Citeşte şi: Două persoane au murit, iar mii de oameni au fost evacuaţi, din cauza unui taifun, în Japonia