Un politician democrat care se opune procedurii de demitere a lui Trump va trece în Partidul Republican

Congresmenul democrat Jeff Van Drew, care se opune iniţierii procedurii care ar putea duce la demiterea preşedintelui Donald Trump, le-a spus colaboratorilor săi că se va înscrie în Partidul Republican, relatează cotidianul The New York Times, citând surse familiare cu această situaţie.

1097 afișări
Imaginea articolului Un politician democrat care se opune procedurii de demitere a lui Trump va trece în Partidul Republican

Un congresmen democrat care se opune procedurii de demitere a lui Trump va trece în Partidul Republican. Sursă foto: Profimedia

Jeff Van Drew este unul din cei doi congresmeni democraţi care a votat împotriva iniţierii procedurii de demitere. În cazul în care va trece la republicani, ar fi un semn al stresului pe care procesul de demitere îl pune asupra democraţilor moderaţi.

Comisia pentru Afaceri Judiciare a Camerei Reprezentanţilor a aprobat, vineri după-amiază, cele două articole de inculpare a preşedintelui Donald Trump în scopul demiterii.

Donald Trump este suspectat de abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului. Pentru a fi activate, cele două articole penale trebuie aprobate de plenul Camerei Reprezentanţilor.

Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden.

Ca reacţie, Comisia pentru Afaceri Judiciare din Senatul SUA, în care republicanii deţin majoritatea, a anunţat lansarea unei anchete privind presupuse acte de corupţie în Ucraina.

Procesul în cadrul procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump ar putea începe în Senatul SUA în ianuarie, a declarat Mitch McConnell, liderul majorităţii republicane.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici