Poliţia a fost sesizată că un bărbat înarmat cu un topor şi însângerat urmăreşte o femeie asiatică pe o stradă din Strovolos, Cipru, relatează Cyprus Mail în ediţia electronică de marţi.
Echipaje ale poliţiei au reţinut bărbatul, de origine română, sub acuzaţia de deţinere de armă şi provocare de panică.
În timpul interogatoriului, românul a susţinut că a fost victima unui jaf comis de colegul său de cameră, tot de origine română, şi de femeia vietnameză pe care o urmărea. El i-a acuzat pe aceştia că l-au lovit cu toporul respectiv şi că i-au furat 1.000 de euro.
Cei doi au negat acuzaţiile dar au fost duşi la biroul Departamentului de Anchete Penale din Cipru pentru interogatoriu.
Românul reţinut a fost amendat şi repus în libertate.