Un român şi alţi 11 marinari au fost răpiţi de la bordul unei nave elveţiene aflate în Nigeria/ MAE a activat Celula de Criză

O navă comercială elveţiană a fost atacată de piraţi pe coasta Nigeriei, a anunţat duminică Autoritatea maritimă nigeriană, adăugând că printre cei 12 ostatici luaţi se numără şi un marinar român, relatează site-ul agenţiei Reuters şi postul BBC. Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a activat Celula de Criză pentru a fi în contact permanent cu autorităţile locale.

2274 afișări
Imaginea articolului Un român şi alţi 11 marinari au fost răpiţi de la bordul unei nave elveţiene aflate în Nigeria/ MAE a activat Celula de Criză

Un român şi alţi 11 marinari au fost răpiţi de la bordul unei nave elveţiene aflate în Nigeria

Printre cei 12 membrii ai echipajului răpiţi se mai află şi persoane din Filipine, Slovenia, Ucraina, Croaţia şi Bosnia.

Un purtător de cuvânt al firmei Massoel Shipping, compania căreia îi aparţine nava atacată, a informat că tot echipamentul de comunicaţii al ambarcaţiunii a fost distrus.

Compania a mai informat că nava, care a fost atacată sâmbătă, transporta grâu de la Lagos Port Harcourt, în sudul Nigeriei.

MAE a activat celula de criză

„Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Berna şi Ambasada României la Abuja, are în atenţie evenimentele legate de incidentul produs în largul apelor nigeriene la data de 22 septembrie 2018, în care a fost implicată o navă sub pavilion elveţian. Reprezentanţii celor două misiuni diplomatice au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate. Din informaţiile obţinute de la autorităţile elveţiene, s-a confirmat faptul că printre membrii echipajului răpiţi se află şi un cetăţean român”, se arată în comunicatul de presă remis MEDIAFAX.

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a activat celula de criză MAE pentru a ţine legătura permanentă cu autorităţile nigeriene şi cu armatorul.

„Ambasada României la Berna menţine legătura permanentă cu Celula de Criză a MAE elveţian, iar Ambasada României la Abuja cu autorităţile nigeriene competente pentru alte informaţii de interes în vederea soluţionării cazului. Totodată, din dispoziţia ministrului afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a fost activată Celula de Criză a MAE. Celula de criză a MAE, prin misiunile diplomatice implicate, monitorizează cu prioritate situaţia şi este în contact permanent cu autorităţile locale şi cu armatorul”, transmite MAE în comunicatul de presă.

De asemenea, „Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea ca tratarea în spaţiul public a elementelor privind acest caz să se facă cu toată precauţia, dată fiind sensibilitatea cazului”.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici