Ungaria reintroduce temporar controale la frontiera cu Slovenia

Ungaria a reinstituit temporar controale la frontiera cu Slovenia, în contextul afluxului de refugiaţi, anunţă ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, măsura fiind permisă de Tratatul Schengen.

1569 afișări
Imaginea articolului Ungaria reintroduce temporar controale la frontiera cu Slovenia

Ungaria reintroduce temporar controale la frontiera cu Slovenia (Imagine: Hepta/Mediafax Foto)

"Am aflat că imigranţii clandestini care nu pot intra în Ungaria din cauza închiderii frontierei cu Croaţia sunt transportaţi pe la graniţa sloveno-ungară", a explicat Szijjarto, potrivit MTI.

"Am introdus temporar controalele la frontieră, în conformitate cu Tratatul Schengen", a adăugat şeful diplomaţiei de la Budapesta.

Guvernul Ungariei a informat Slovenia şi Comisia Europeană în legătură cu această decizie.

Ungaria a închis, începând de sâmbătă, frontiera cu Croaţia, astfel că imigranţii extracomunitari aflaţi pe teritoriul croat se îndreaptă spre Slovenia, în drumul spre Austria şi Germania.

Conform Acordului Schengen, în situaţii excepţionale, ţările pot introduce, temporar, controale la frontierele din cadrul spaţiului comun de liberă circulaţie. "În situaţii de ameninţări grave la adresa ordinii publice sau de riscuri privind securitatea internă, un stat membru Schengen poate reintroduce controale la frontiera internă pentru cel mult 30 de zile sau pe durata previzibilă a riscului la adresa ordinii publice dacă perioada depăşeşte 30 de zile", se arată în Articolul 23(1) al Regulamentului CE 562/2006 privind funcţionarea Schengen.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici