Planul de Cooperare Structurată Permanentă (PESCO) are obiectivul integrării comandamentelor, entităţilor din industria militară şi structurilor operaţionale a 25 de state membre ale Uniunii Europene.
În cadrul PESCO vor fi implementate 17 proiecte de cooperare militară, printr-o finanţare iniţială de cinci miliarde de euro, relatează publicaţia EUObserver.
Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a salutat efortul ţărilor europene, evidenţiind necesitatea complementarităţii între Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a catalogat aprobarea planului drept „o veste proastă pentru inamicii” Uniunii Europene.
La proiectul PESCO vor participa toate statele UE, cu excepţia Danemarcei, Maltei şi Marii Britanii.
„În urmă cu peste jumătate de secol, a fost creată o viziune ambiţioasă a Comunităţii Europene pentru Apărare, dar lipseau unitatea şi curajul materiliazării acţiunilor. Visul era în disonanţă cu realitatea. Astăzi, acest vis devine realitate”, a declarat Donald Tusk, potrivit agenţiei Reuters, la reuniunea Consiliului European, aflată în curs la Bruxelles.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a catalogat decizia drept „un progres concret”, în timp ce premierul Olandei, Mark Rutte, a observat că proiectul PESCO va face Uniunea Europeană mai activă pe plan internaţional şi va contribui la susţinerea oferită Alianţei Nord-Atlantice.
Citeşte şi: Mii de oameni au venit să aducă un ultim omagiu Regelui Mihai, la Palatul Regal. Printre ei, fostul principe Nicolae – FOTO, VIDEO
Citeşte şi: STS sesizează Parchetul Militar în cazul operatoarei 112 care a preluat apelul privind atacul de la staţia de metrou Costin Georgian / Precizările Poliţiei Capitalei
Citeşte şi: Felix Stroe: În trimestrul II din 2018 vom monta noi sisteme de siguranţă la metrou. Vor fi paravane din sticlă incasabilă pentru protecţia călătorilor, pe peron
Citeşte şi: CRIMA de la metrou | Filmul celor două atacuri şi ce s-a întâmplat după prima tentativă. Mesajul ŞOCANT scris în palma atacatoarei când a fost găsită/ RĂSPUNSUL Primăriei Capitalei privind scuturile de siguranţă la metrou