UPDATE. Shinzo Abe, cel mai longeviv premier al Japoniei, şi-a anunţat demisia din cauza problemelor de sănătate

  • Premierul Japoniei, Shinzo Abe, a anunţat că demisionează din motive de sănătate.
  • Abe se luptă de mai mulţi ani cu o colită ulcerativă.
  • Shinzo Abe a devenit cel mai longeviv prim-ministru din Japonia, după preluarea mandatului în 2012.
2496 afişări
Imaginea articolului UPDATE. Shinzo Abe, cel mai longeviv premier al Japoniei, şi-a anunţat demisia din cauza problemelor de sănătate

Hepta

UPDATE. Premierul japonez Shinzo Abe a confirmat că va demisiona din cauza agravării stării de sănătate.
 
"Aş dori să transmit scuzele mele oamenilor din Japonia," a spus Abe, vineri, în timpul unei conferinţe de presă televizată, potrivit CNBC.
 
Abe a spus că demisia nu va intra în vigoare imediat şi va conduce guvernul până când Partidul Democrat Liberal va desemna un succesor. Mandatul său actual ar fi trebuit să se termine în 2021.

Ştire iniţială

Premierul Japoniei, Shinzo Abe, intenţionează să-şi anunţe demisia vineri, invocând probeleme de sănătate, potrivit postului naţional NHK şi altor surse mass-media locale, notează wsj.com.
 
Shinzo Abe, în vârstă de 65 de ani, se luptă de mai mulţi ani cu o colită ulcerativă, dar se pare că starea lui s-a agravat. Recent el a făcut două vizite la spital. Pe 17 august, a petrecut 7 ore şi jumătate la un spital din Tokyo, pentru teste, după cum a declarat. După o săptămâna, premierul a ajuns din nou la spital.
 
Potrivit postului public NHK, Shinzo Abe nu vrea să provoace probleme gurvenului său. 
 
În anul 2007, Abe a mai demisionat o dată din funcţia de premier, invocând tot probleme de sănătate, dar în decembrie 2012 a revenit. La începutul acestei săptămâni, el a devenit cel mai longeviv prim-ministru din Japonia.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici