Val de critici în India, după declaraţiile unui guru care o stigmatizează pe studenta violată: Tragedia nu s-ar fi produs dacă victima ar fi căzut la picioarele atacatorilor săi - VIDEO

Un guru spiritual indian a generat un val de nemulţumire, marţi, după ce a afirmat că studenta în vârstă de 23 de ani decedată în urma rănilor suferite după ce a fost violată în grup ar fi putut evita agresiunea dacă ar fi implorat milă din partea agresorilor.

1635 afișări
Imaginea articolului Val de critici în India, după declaraţiile unui guru care o stigmatizează pe studenta violată: Tragedia nu s-ar fi produs dacă victima ar fi căzut la picioarele atacatorilor săi - VIDEO

Val de critici în India, după declaraţiile unui guru care o stigmatizează pe studenta violată (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cunoscut sub numele de Bapu, guru a apreciat în faţa susţinătorilor săi că responsabilitatea pentru agresiunea violentă comisă la 16 decembrie într-un autobuz din New Delhi nu poate reveni doar autorilor acesteia.

"Această tragedie nu s-ar fi produs dacă ea (victima) ar fi invocat numele lui Dumnezeu şi ar fi căzut la picioarele atacatorilor săi. Eroarea nu a fost comisă doar de una dintre părţi", a declarat el într-o înregistrare video care a circulat pe Internet.

Bărbatul în vârstă de 71 de ani a atras imediat comentariile oamenilor politici şi ale presei. Caracterul deosebit de infam al agresiunii a şocat ţara şi a generat manifestaţii împotriva violenţei endemice în India împotriva femeilor.

Un purtător de cuvânt al partidului naţionalist hindus Bharatiya Janata Party (BJP), Ravi Shankar Prasad, a considerat aceste declaraţii ca fiind "profund deranjante şi dureroase".

"Să comentezi această infracţiune care a şocat conştiinţa ţării este nu numai ruşinos, ci şi profund regretabil", a declarat el în faţa jurnaliştilor.

Cotidianul The Hindu a evocat la rândul său "ruşinea atunci când un om religios se coboară atât de jos".

"Asharam merită să fie condamnat în modul cel mai categoric", scria marţi cotidianul într-un editorial, criticând cu această ocazie şi membrii partidului aflat la putere, Partidul Congresului, precum şi ai BJP pentru unele comentarii sexiste făcute după viol, precum necesitatea ca femeile să stea acasă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici