Vaticanul respinge acuzaţiile de colaborare cu junta militară argentiniană formulate la adresa Papei Francisc

Vaticanul a respins ferm, vineri, acuzaţiile de colaborare cu junta militară argentiniană formulate la adresa Papei Francisc, calificându-le drept "calomnioase şi defăimătoare".

368 afișări
Imaginea articolului Vaticanul respinge acuzaţiile de colaborare cu junta militară argentiniană formulate la adresa Papei Francisc

Vaticanul respinge acuzaţiile de colaborare cu junta militară argentiniană formulate la adresa Papei (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Este o campanie venită din partea unor "elemente ale stângii anticlericale pentru a ataca Biserica şi ele trebuie să fie respinse", a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi, citind un comunicat oficial.

Controversa cu privire la atitudinea adoptată de către Biserica Catolică argentiniană în timpul dictaturii a apărut imediat după alegerea lui Bergoglio, care a fost audiat de către justiţie ca martor, fără să fi fost vreodată acuzat.

Critici ai lui Bergoglio denunţă rolul acestuia în dispariţia a doi misionari iezuiţi, Orlando Yorio şi Francisco Jalics, încarceraţi pe 23 martie 1976, iar ulterior torturaţi la Şcoala de Mecanică a Marinei (ESMA). Ei au fost eliberaţi cinci luni mai târziu.

Prelatul argentinian conducea, la vremea respectivă, iezuiţii din Argentina.

"Am făcut ceea ce am putut, la vârsta pe care o aveam, cu ajutorul puţinelor relaţii pe care le aveam, pentru a interveni în favoarea unor persoane sechestrate", afirmă Jorge Bergoglio într-un volum de interviuri.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici