Venezuela va organiza alegeri anticipate în următoarele 30 de zile, după moartea lui Hugo Chavez

Alegeri prezidenţiale anticipate vor fi convocate în Venezuela în "următoarele 30 de zile", iar vicepreşedintele Nicolas Maduro va asigura interimatul, a anunţat ministrul de Externe Elias Jaua, asigurând că se urmează instrucţiunile preşedintelui Hugo Chavez, decedat marţi.

197 afișări
Imaginea articolului Venezuela va organiza alegeri anticipate în următoarele 30 de zile, după moartea lui Hugo Chavez

ALEGERI ANTICIPATE în Venezuela în următoarele 30 de zile (Imagine: Shutterstock)

"Acum, că există o vacanţă absolută (la preşedinţie), vicepreşedintele Republicii îşi va asuma (funcţia de) preşedinte şi vor fi convocate alegeri în următoarele 30 de zile. Acesta este mandatul pe care ni l-a dat comandantul preşedinte Hugo Chavez", a asigurat Jaua la postul de televiziune Telesur.

Preşedintele venezuelean, Hugo Chavez, a decedat, marţi, la Caracas, din cauza cancerului, la vârsta de 58 de ani.

"Am primit informaţia cea mai grea şi cea mai tragică pe care am putea-o anunţa poporului nostru. La ora 16.25 (22.55 ora României), astăzi 5 martie, a murit comandantul nostru preşedintele Hugo Chavez Frias, după ce a luptat cu boala timp de doi ani", a declarat Maduro cu ochii în lacrimi.

De luni, incertitudinea plana în legătură cu starea preşedintelui Venezuelei, spitalizat într-o clinică militară din capitală. Chavez lupta cu cancerul din iunie 2011, iar starea sa de sănătate se agravase în ultimele ore.



Aflat la putere din 1999, Hugo Chavez fusese reales pentru un mandat de şase ani în octombrie 2012, înainte de a fi operat din nou pe 11 decembrie în Cuba.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici