Vicecancelarul german critică Franţa şi Marea Britanie pentru vânzări de armament către Rusia

Vicecancelarul german Sigmar Gabriel, totodată ministru al Economiei, a criticat duminică Franţa şi Marea Britanie pentru exporturi de armament şi echipament militar către Rusia, în plin conflict în Ucraina.

294 afișări
Imaginea articolului Vicecancelarul german critică Franţa şi Marea Britanie pentru vânzări de armament către Rusia

Vicecancelarul german Sigmar Gabriel (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Noi nu livrăm (armament sau echipament militar), chiar dacă au fost încheiate contracte în trecut. Aş fi aşteptat acelaşi lucru şi din partea Franţei şi Angliei", a declarat el pentru postul public ARD.

"Nu este o soluţie rezonabilă", a subliniat liderul social-democrat, referindu-se la livrarea prevăzută de către Franţa a unor nave de război de tip Mistral către Moscova.

"Într-o asemenea situaţie mi s-ar părea potrivit ca solidaritatea europeană să permită ca aceste întreprinderi (care urmează să livreze armament sau echipament) să nu dea faliment", a continuat Gabriel, evocând posibilitatea unor "compensaţii financiare europene" pentru producătorii de armament vizaţi.

Premierul britanic David Cameron a îndemnat Uniunea Europeană (UE) să interzică vânzările de armament către Rusia - acuzată că-i echipează şi formează pe separatiştii proruşi din Ucraina - şi a afirmat că Marea Britanie a oprit deja acest tip de exporturi.

Însă, potrivit unui raport parlamentar publicat săptămâna trecută, Marea Britanie continuă să exporte armament şi echipament militar în Rusia.

Franţa urmează să livreze Rusiei două nave de război de tip Mistral, în baza unui contract semnat în trecut, în valoare de 1,2 miliarde de euro. Acest contract a fost însă suspendat după anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia.

Ministrul francez de Externe Laurent Fabius a declarat în martie că Franţa ar putea să "anuleze aceste vânzări", în cazul în care Rusia nu-şi schimbă politica faţă de Ucraina.

Ministrul francez al Apărării Jean-Yves Le Drian a amânat decizia până în octombrie, la momentul prevăzut pentru livrarea primei nave de tip Mistral.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici