Viceministrul Apărării ucrainean: Războiul se va încheia până la sfârşitul primăverii

Generalul-maior în retragere Volodimir Havrylov, viceministrul Apărării din Ucraina, spune că naţiunea sa nu se va opri din luptă până la victorie şi că nici măcar un atac nuclear rusesc nu ar pune capăt luptei duse pentru alungarea forţele invadatoare ale Kremlinului.

7672 afișări
Imaginea articolului Viceministrul Apărării ucrainean: Războiul se va încheia până la sfârşitul primăverii

Viceministrul Apărării ucrainean: Războiul se va încheia până la sfârşitul primăverii

Forţele ucrainene ar putea fi din nou în Crimeea până la sfârşitul lunii decembrie, iar întregul război cu Rusia se va încheia până în primăvară, a prezis ministru adjunct al apărării ucrainean, Volodimir Havrylov, un general-maior în retragere, scrie Sky News.

Acesta a declarat că ţara sa nu se va opri din luptă până la victorie şi a luat în calcul chiar şi posibilitatea unui atac nuclear rusesc.

Într-un interviu acordat Sky News, ministrul a declarat că, în opinia sa, probabilitatea unui atac atomic din partea Rusiei este scăzută, dar a precizat: „Da, ar fi o dramă”. El a continuat: „Pentru toată lumea va fi doar - Dumnezeu ştie ce scenariu - dar aceasta (un atac nuclear tactic - n.r.) nu este o ameninţare care să ne oprească să... continuăm războiul nostru”.

În ceea ce priveşte perspectiva unor discuţii de pace cu Kremlinul, Havrylov a declarat că acestea vor avea loc numai după ce trupele ruseşti vor fi gata să părăsească fiecare centimetru din Ucraina, inclusiv peninsula Crimeea, pe care preşedintele Vladimir Putin a confiscat-o în 2014, şi porţiuni din estul Ucrainei, care au fost deţinute de separatiştii susţinuţi de Rusia în ultimii opt ani.

„Există o decizie în interiorul societăţii din Ucraina că mergem până la capăt”, a declarat el la Londra, în timpul unei călătorii în Marea Britanie în această săptămână.

„Nu contează ce fel de scenariu este pe masă. Oamenii au plătit mult sânge, multe eforturi pentru ceea ce am realizat deja. Şi toată lumea ştie că orice amânare sau conflict îngheţat este doar continuarea acestui război împotriva existenţei Ucrainei ca naţiune”, a mai spus generalul.

Trupele ucrainene, cu armament occidental, au obţinut o victorie extrem de importantă la începutul acestei luni, odată cu recucerirea oraşului Herson, situat în sudul ţării, forţând trupele ruseşti să se retragă înapoi pe malul estic al râului Dnipro. Acesta fusese singura capitală regională cucerită de Rusia.

Întrebat dacă acest succes a făcut ca alte obiective să pară mai probabile, cum ar fi recucerirea Crimeei, Havrylov a spus: „Este doar o chestiune de timp şi, bineînţeles, am dori să o facem cât mai curând”.

El a spus că acest lucru ar putea fi ajutat de ceea ce se numeşte un eveniment „lebădă neagră” - ceva imprevizibil - care să se întâmple în Rusia, cum ar fi prăbuşirea bruscă a regimului Putin.

„Cred că Rusia se poate confrunta cu o lebădă neagră în ţara lor, în interiorul Rusiei, iar acest lucru poate contribui la succesul nostru cu Crimeea”, a declarat ministrul, vorbind într-o engleză fluentă.

A existat „şi o opţiune militară, de asemenea, cu un fel de combinaţie de forţe, resurse şi altceva”.

„Putem interveni în Crimeea, de exemplu, până la sfârşitul lui decembrie. Posibil, posibil. Nu este exclus să fie aşa”, a adăugat el.

Havrylov a estimat că trupele ucrainene vor continua să lupte şi în timpul iernii, exploatându-şi elanul, în pofida condiţiilor grele, cu temperaturi scăzute şi epuizare.

El a precizat că nu au avut de ales, deoarece orice pauză în operaţiuni ar oferi părţii ruse o şansă mai mare de a-şi reface stocurile şi de a aduce întăriri.

„Ei sunt interesaţi doar să facă o pauză în acest război pentru a se regrupa, pentru a aduce mai mulţi oameni din partea patriei... acesta este visul. De aceea... nu avem dreptul să ne oprim. Trebuie să avansăm”, a spus el.

În ceea ce priveşte momentul în care războiul se va încheia, Havrylov a declarat că, în calitate de militari, este important să fie pregătiţi pentru o luptă lungă, dacă Rusia este capabilă să se întărească.

„Bineînţeles, în acest caz, războiul va dura ceva timp. Dar sentimentul meu este că, până la sfârşitul primăverii, acest război se va încheia”, a mai spus ministrul adjunct.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici